Sighisoara




Advent la Sighișoara 2012

13 dec 2012

           Adventul este perioada anului care precede sărbătoarea Crăciunului și durează aproximativ patru săptămâni. Adventului este o perioadă de așteptare plină de evlavie și de bucurie. Adventul este, și în acest an, o perioadă cu evenimente pastorale de o sensibilitate deosebită care ne pregătesc pentru sărbătoarea Crăciunului. Fundația Veritas și Filiala Sighișoara a F.D.G.R. au inițiat și organizează de peste 6 ani aceste evenimente care au intrat în tradiția Sighișoarei. An de an implicarea comunității a fost mai consistentă, autoritatea locală sprijinind din toate punctele de vedere organizatorii în munca lor.
Marșul Luminilor va avea loc în acest an duminică 16 decembrie, ora 19.00 fiind, ca de fiecare dată, un punct important al programului de Advent. Cu această ocazie creștini din toate bisericile din Sighișoara sunt invitați să se întâlnească pentru a se ruga împreună pentru binele orașului. Cei care vor răspunde chemării Fundației Veritas vor străbate cetatea cu lumânări aprinse, se vor opri la cele trei biserici din cetate și la primărie unde pentru a se ruga și colinda.
Concertul ecumenic are loc în Biserica Mănăstirii din Cetate, prin bunăvoința părintelui Hans Bruno Fröhlich, și va cuprinde colinde tradiționale din culturi diferite, în limbi diferite, unind creștinii în spiritul sărbătorii Crăciunului. La acest eveniment, care va avea loc în data de 20 decembrie ora 18.00 vor participa coruri ale bisericilor istorice și neoprotestante din oraș, dar și grupuri vocale ale diverselor ONG-uri din zonă. Prin programul de colinde și cântece de Crăciun organizatorii speră ca în sufletele oamenilor să coboare raza de lumină care ne dă credință, speranță și dragoste.
În 15 decembrie, între orele 10.00-16.00 în Parcul Central va avea loc a cincea ediție a Târgului de produse tradiționale locale „Slow food”, organizat de Fundația Adept. Ca și cele anterioare, această ediție, care se constituie intr-un veritabil eveniment al comunității, este sprijinită de municipalitate prin punerea la dispoziție a spațiului de desfășurare și asigurarea sonorizării spectacolelor precum și a liniștii și ordinii publice. În cadrul târgului vor fi comercializate produse specifice acestei perioade: preparate din carne de porc, produse de panificație, produse apicole, gemuri și murături bio. ONG- urile participante la târg își vor prezenta oferta de prgrame pentru comunitate iar unitățile de învățământ vor susține spectacole pe scena amplasată în parc.
În perioada 17-20 decembrie a.c. care coincide cu ultimele zile de școală înaintea vacanței de iarnă, copiii sunt așteptați la sediul Municipiului Sighișoara pentru a colinda în Sala festivă. Moș Crăciun a lăsat sub brad o parte din cadourile lui pentru seara de Ajun, așa că ele vor fi dăruite micilor colindători alături de mulțumiri și urări de sănătate din partea domnului Primar și a angajaților instituției.

preluat de pe www.sighisoara.org.ro