Sighisoara




Sighișorenii sunt așteptați la expoziția de pictură „Cu și despre Sighișoara”

11 ian 2013

            Sighișorenii vor putea vedea expoziția de pictură „Cu și despre Sighișoara”, care este deschisă publicului larg într-o locație din Cetatea Medievală. În cadrul expoziție veți putea vedea o selecție de picturi cu 23 de lucrări. Această selecție face parte din taberele care se realizează în fiecare an în municipiu, una dintre acestea fiind și tabăra Fronius Art organizată de Ioan Lazăr. Lucrările fiind cu tematica Sighișoarei. Cei care doresc pot să achiziționeze tablourile. Prețul unuia dintre acestea începe de la 150 de euro și poate ajunge până la 600 de euro. Gabriela Dobre, artist plastic și unul dintre organizatori ai evenimentului, ne-a mărturisit și despre un proiect pe care îl are cu rochii medievale. Astfel, sighișorencele dornice să poarte aceste creații medievale deosebite le vor putea închiria și prezenta maiestoase la petreceri cu tematică medievală. Vor putea păși în această lume de poveste îmbrăcând aceste rochii cu croiuri excepționale. Proiectul artistei plastice Gabriela Dobre, va fi finalizat undeva prin vara acestui an.

Ionela Costea - JSR