Sighisoara




Din actualitatea sighișoreană

17 ian 2013

               Trecerile de pietoni din Sighisoara ar putea fi iluminate cu LED-uri in viitor

         Asta au precizat reprezentanții executivului în ultima ședință a Consiliului local. Atunci unii consilieri au reclamat slaba semnalizare a trecerilor de pietoni sau au susținut că există treceri foarte apropiate de semafoare la care în opinia acestora s-ar putea renunța. Este vorba despre trecerea din zona Drumuri și poduri și trecerea din apropierea Blocului Turn de pe E60, ambele foarte apropiate de semafor și la care unii consilieri sunt de părere că ar fi bine a se renunța. Pentru E60 însă există un studiu de trafic în baza căruia au fost amenajate trecerile de pietoni pentru a preveni unele evenimente rutiere.

               Plin sezon de vânătoare și în zona Sighișoara

          Plin sezon de vânătoare și în zona Sighișoara. Cele șase grupe de vânătoare înregistrate la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Sighișoara se află în această perioadă în sezon de vânătoare.
Sezonul de vânătoare a început în cea de-a doua parte a anului trecut și se va încheia în data de 15 februarie. Potrivit legii acolo unde mistreții aduc prejudicii, se pot împușca și în afara sezonului legal, cu aprobare specială. După închiderea sezonului de vânătoare vor avea loc și balurile vânătorilor, organizate de fiecare grupă dar și Balul vânătorilor din toată Asociația vânătorilor și pescarilor din Sighișoara. Cele șase grupe de vânătoare care fac parte din Asociația Vânătorilor au fost constituite pe localități: Boiu, Sighișoara, Archita, Saschiz, Apold și Nadeș și organizează partide de vânătoare în fiecare duminică, în zonele aferente localității.

             Se cere respectarea regulilor de circulație în anumite zone ale orașului

        Respectarea regulilor de circulație, asta s-a cerut în ultima ședință a Consiliului Local organizată în decembrie. Consilierul Iosif Marin a cerut ca în cel mai mare cartier al orașului, Târnava 2 Bărăgan să fie luate măsuri pentru respectarea regulilor de circulație. În aceeași idee și consilierul Burlacu Adrian a solicitat să se monteze indicatoare pe E60 care să prevadă obligativitatea circulării doar pe banda I a autovehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone. Consilierii au solicitat să fie luate și măsuri pentru ca aceste indicatoare să fie respectate.

                S-a ferit de politisti, dar a fost prins si va sta 2 ani in inchisoare

        Un tânăr sighișorean ce se sustrăgea executării pedepsei primite pentru furt a fost reținut de către polițiști. Tânărul sighișorean în vârstă de 23 de ani a fost reținut și predat Penitenciarului Târgu Mureș. Pentru furt calificat tânărul va trebui să execute o pedeapsă de 2 ani de închisoare.

              Wireless în sala de ședințe a Consiliului Local

         În sala de ședințe a Consiliului Local urmează a se instala un sistem wireless care să le asigure acces la internet în timpul ședinței consilierilor locali. În ultima ședință a Consiliului local s-a cerut acest lucru avându-se în vedere și faptul că materialele de ședință sunt transmise și în format online.

Anca Maria Radu – JSR