Sighisoara




De interes pentru tineri

25 ian 2013

           De ajutor pentru viitorii miri

      Cei ce se vor casatori anul acesta pot participa la o expoziție pentru miri și mirese. Expozitia se va desfasura
la Teatrul Național Tîrgu-Mureș va găzdui, în perioada 25 -27 ianuarie. Rochii de mireasa, costume de mire, buchete pentru mireasă și nașă, verighete, rochii de gală, aranjamente florale, sculpturi în fructe, bijuterii, artificii, torturi, prăjituri, invitații de nuntă, accesorii pentru mireasă, mire și nuntași, fotografi, cameramani, DJ, demonstrații de coafură, manichiură și machiaj toate vor fi prezentate tinerilor nuntași în cadrul expoziției pentru o nuntă reușită.

Anca Maria Radu - JSR

            Taxe speciale pentru cununii speciale

      Mirii sighisoreni ce vor oficierea căsătoriei în afara programului de lucru sau în condiții speciale vor plăti taxe speciale. Astfel pentru căsătoriile de sâmbăta dimineața până la ora 13.00 viitori miri vor plăti 100 de lei, iar pentru cele din după-amiaza zilei de sâmbătă, respective pentru cele de duminică și alte sărbători legale vor plăti 200 lei pentru oficierea căsătoriei. 60% din aceste sume le vor primi cei care oficiază căsătoria iar 40% sunt folosiți pentru lucrările de întreținere și reparatii curente la sala în care se oficiaza căsătoriile. Persoanele care nu au domiciliul în Municipiul Sighișoara vor achita o taxa pentru celebrarea căsătoriei de 400 lei, la fel ca și cele ce vor solicita celebrarea căsătoriei într-un loc special. 
În același proiect de hotărâre se face referire și la taxa pentru desfacerea căsătoriei prin divorț, pe cale administrativă, în fața ofițerului de stare civilă care este de 1000 lei.

Anca Maria Radu - JSR

              Locuri de muncă disponibile în Sighișoara

       70 de locuri de muncă sunt disponibile în acest moment în Sighișoara pentru cei 460 de șomeri aflați în plată precum și pentru alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Haciu Margareta directoarea AJOFM Sighișoara ne-a declarat că și în această perioadă cele mai multe locuri de muncă disponibile în municipiu sunt în domeniul confecțiilor pentru muncitori necalificați și confecționeri fiind disponibile 30 locuri de muncă. Tot 30 de locuri de muncă sunt disponibile în industria ceramică iar 10 locuri de muncă sunt oferite agenților de pază. Rata șomajului la nivelul Sighișoarei este relativ mulțumitoare, de doar 1,45% față de cea peste 4,5% înregistrată la nivel de județ.

Anca Maria Radu - JSR

               Prima Casă continuă și în 2013, dar s-ar putea modifica termenii de finanțare

          Programul Prima Casa continuă și în 2013 fără sincopele aduse în general de trecerea într-un nou an bugetar. În timp ce fondurile sunt suficiente, Guvernul ar putea modifica radical structura programului. Așadar cei care se bazează doar pe disponibilitatea sumelor si nu se grabesc cu depunerea dosarelor ar putea să aibă o surpriză mai puțin plăcută. În programul de guvernare pe 2013-2016 se precizează că executivul are în vedere schimbarea programului în varianta „Noua Casă”, prin care vor putea fi achiziționate doar imobile nou construite. Până în prezent (de la începutul programului și până la jumătatea lunii ianuarie), prin Prima Casă au fost acordate în total 82.000 garanții, pentru tot atâtea credite în valoare cumulată de peste 3,2 miliarde euro. Valoarea medie a finanțării ipotecare se cifrează la 39.200 euro. Potrivit Irinei Constantinescu, din cele 82.000 de finanțări, doar 28% au fost pentru achiziția de apartamente noi (construite din 2008 încoace), așa cum sunt ele definite în propunerea de transformare în Noua Casă. Prin urmare, dacă programul s-ar modifica În Noua Casă și ar fi destinat locuințelor construite după 2008 tranzacțiile s-ar putea prăbuși cu circa 70%. În acest fel, banii ar fi mai mult decât suficienți pentru întreg anul, dacă nu și pentru anul viitor.

Anca Maria Radu – JSR