Horă în centrul Sighișoarei

            24 ianuarie Unirea Principatelor Române a fost marcată și de sighișoreni, așa cum a știut, a putut și a simțit fiecare. Unii au lăsat pentru câteva ore problemele cotidiene și au participat la momentele zilei pentru a simți cu emoție și mândrie mărețul act al Unirii Principatelor Române prin care s-au pus temeliile statului român modern. S-au prins în Horă în centrul orașului iar apoi au participat la spectacolul organizat la Sala Mihai Eminescu. Amfitrion al evenimentului, Eduard Bănărescu a introdus în scenă momentele zilei presărândule chiar cu scurte pastile de umor și aceasta pentru a da o și mai mare notă de sărbătoare evenimentului.
Aceeași notă de sărbătoare au dat evenimentului și Fanfara Sighișoara dar și ansamblurile ce au urcat pe scena sălii Mihai Eminescu: Ansamblul folcloric „Doina”, Albești, Ansamblul folcloric „Târnava” Vânători, Ansamblul folcloric „Plaiuri Ardelene”, Sighișoara, Formația „Prolog” din Rupea și solistul Nicu Poșta. Prin actul de la 24 ianuarie 1859 Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea din totdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor din vremea lui Burebista și Decebal. Era după spusele lui Bălcescu „visarea iubită” a marilor noștri voievozi, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare. „Însemnătatea zilei de 24 ianuarie este foarte mare pentru istoria națională, a fost un eveniment prin care elita românească a știut, așa cum spunem noi neacademic, să lase cu gura căscată Marile Puteri, în sensul că după ce acestea s-au tot certat dorind două capitale, doi domni, două armate și doar o singură instituție comună care să stabilească legăturile dintre cele două țări, au știut să speculeze foarte mult momentul prin faptul că nu era prevăzută o interdicție ca o persoană care câștiga tronul unei țări să candideze și în altă țară. Aici așa numita Partidă Națională, oameni devotați din două țări, au militat, ultimele documente specificând că după alegerea lui Cuza în 5 ianuarie 1859 mobilizarea în Țara Românească a fost foarte mare și membrii Partidei Naționale i-au plătit pe toți cârciumarii din București să țină lumea adunată în oraș. Foarte ușor a fost convins și Cuza să candideze, el având acest ideal în față și putem spune că Mica Unire a fost un eveniment gândit de la Revoluția din 1948 când mai ales cu ocazia programului elaborat la Brașov în iunie 1948 o serie de refugiați aici din cauza regimului represiv a lui Mihai Sturza au redactat dorințele naționale.”
Nicu Teșculă, director Muzeul de istorie Sighișoara. Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Anca Maria Radu - JSR