Sighisoara




Știri de interes general

31 ian 2013

             Criminalitatea stradală o adevărată problemă

        În ultima perioadă criminalitatea stradală reprezintă un adevărat pericol și o adevărată problemă, motiv pentru care ne-au fost transmise printr-un comunicat de la Inspectoratul Județean de Poliție următoarele sfaturi. În locurile publice:
- Evitați deplasările pe trasee situate în zone mai puțin circulate (câmpuri, parcuri, șantiere etc.).
- Când observați că sunteți urmăriți de un individ (sau mai mulți), deplasați-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) și cereți ajutorul cetățenilor;
- Nu vă afișați ostentativ cu obiecte de valoare (lănțișoare, brățări, telefoane mobile etc.), mai ales când circulați neînsoțite/ neînsoțiți sau prin locuri necirculate
În spațiile comune ale imobilelor:
- Nu permiteți persoanelor străine să intre în locuința dumneavoastră, indiferent de motivele invocate (vânzări, promoții, lucrări de reparații etc.)
- Ușile de la intrarea în blocuri să fie încuiate permanent; dacă nu există posibilitatea montării unui interfon, se vor confecționa chei pentru fiecare locatar; nu permiteți persoanelor străine să intre în imobil odată cu dumneavoastră sau permițându-le accesul prin interfon!
- La intrarea în imobil fiți foarte atenți pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracțiuni! Atenție la orice persoană necunoscută care staționează fără motiv în spațiile comune ale blocurilor! alertați mai mulți vecini, iar dacă este cazul, apelați la cea mai apropiată unitate de poliție sau la numărul de urgență 112! Încercați să rețineți semnalmente! Folosiți orice motivație pentru a evita să urcați în lift cu persoane necunoscute sau când vi se pare ceva suspect; nu vă lăsați păcăliți de îmbrăcămintea elegantă a acestora; dacă este cazul sunați la ușa unui vecin de la parter; instruiți-vă în acest sens și copiii! Având în vedere faptul că multe dintre tâlhării se comit prin smulgerea obiectelor (poșete, bijuterii, telefoane mobile):
- Nu purtați în poșete mai mulți bani decât aveți nevoie! - Utilizați carduri bancare, însă nu notați codul PIN pe card sau pe hârtiuțe pe care hoțul le găsește în poșetă!!
- Evitați să utilizați prea mult telefonul mobil pe stradă! Pe de o parte telefonul este o tentație, iar pe de altă parte vă distrage atenția de la posibile evenimente/accidente rutiere ori de altă natură! Această recomandare vizează în special copiii!
- Protejați-vă copiii, nu-i lăsați să poarte asupra lor, când sunt neînsoțiți, telefoane ori bijuterii de valoare, pentru a nu deveni victime! În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, renunțați la bunurile smulse sau pretinse de agresor, întrucât viața și sănătatea sunt prioritare! Rețineți – dacă este posibil - cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălțime, trăsături ale feței, semne particulare, vestimentație, direcția în care a fugit, particularități în vorbire sau comportament și depuneți de urgență o reclamație, în care să sesizați cele petrecute, la cea mai apropiată unitate de poliție! Sfaturile au fost  transmise de către reprezentanții Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.

 

            Furturile din apartamente se petrec în timpul săptămânii

        Conform studiilor realizate de Inspectoratului General al Poliției în majoritatea județelor țării cele mai multe furturi din apartamentele de bloc se petrec în cursul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 18.00. De asemenea, s-a constatat faptul că cele mai multe dintre apartamentele și garsonierele ce cad victimă furturilor din locuințe sunt plasate la parterul blocului. Din perspectiva potențialei victime, furturile din locuințe pot fi prevenite prin: asigurarea locuințelor cu elemente de securitate iar în mediul urban este menționată în principal utilizarea mijloacelor tehnice și de siguranță modernă, montarea unor interfoane cât și montarea sistemelor de alarmă în locuințe.

 

  
            CFR va acorda reduceri pentru elevi și studenți

          Vești bune pentru elevii și studenții nevoiți să facă naveta. Potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, studenții pot beneficia de 24 de călătorii simple cu reducere de 50% pentru transportul feroviar din tariful trenurilor Interregio, clasa a II-a, în cursul unui an universitar. Conform proiectului, elevii din învățământul obligatoriu și liceal acreditat/autorizat beneficiază și ei de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată și cu metroul, în tot timpul anului calendaristic. Cheltuielile aferente acestor reduceri vor fi finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Eliberarea biletelor de călătorie și a abonamentelor lunare pentru elevi și studenți, cu tarife reduse cu 50%, se face contra cost, în baza carnetelor de elev sau a legitimației de student pentru reducere transport, vizate la zi pentru anul școlar în curs de către conducătorii instituțiilor de învățământ.

 

 
              De la 1 aprilie se scumpesc din nou țigările

           Guvernul a decis să decaleze cu trei luni calendarul de creștere a accizelor la țigarete, astfel încât majorarea să fie aplicată în fiecare an de la 1 aprilie, nu de la 1 iulie ca în prezent, procedură care să fie menținută până în anul 2017 inclusiv, ceea ce va genera încasări suplimentare la buget. Proiectul de ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal prevede ca noile accize la țigarete, mai mari, vor fi percepute anual de stat începând cu luna aprilie, și nu de la 1 iulie ca până în prezent. Același document stabilește că pentru bere va fi aplicată o acciză mai mare.

 


               S-ar putea modifica tarifele taxi

           Tarifele practicate de taximetriști s-ar putea modifica, asta dacă Parlamentul votează inițiativa Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI). Asociația dorește să stabilească un tarif unic pentru toți operatorii, precum și dublarea prețului de pornire. Potrivit calculelor transportorilor, tariful mediu pentru o cursă ar trebuie să ajungă pe 2,7 lei în unele orașe. Prin hotărâre se prevede și ca tariful de pornire să fie egal cu dublul tarifului de distanță. Proiectul a fost adoptat deja de comisiile parlamentare, urmând să fie supus votului în plenul Parlamentului.

 


             Lovitură pentru microîntreprinderi

          O nouă lovitură legislativă pentru întreprinderi. Vor fi obligate să plătească impozit pe venit dacă au afaceri sub 65.000 euro. Regimul microîntreprinderilor se schimbă prin ordonanța de modificare a noului cod fiscal. Astfel, pragul de intrare în categoria micro scade de la 100.000 de euro în echivalent lei la 65.000 de euro. Impozitul pe cifra de afaceri devine obligatoriu. Astfel, firmele care au realizat venituri sub 65.000 de euro până la data de 31 decembrie 2012 sunt obligate să plătească impozit de 3% pe cifra de afaceri și nu mai au dreptul să opteze pentru varianta impozit 16% pe profit ca până acum. Măsura intră în vigoare de la 1 februarie.


              Proprietarii de mopede, sfătuiți să nu iasă pe drumurile publice

           Proprietarii de mopede sunt sfătuiți să nu iasă la plimbare pe drumurile publice acum, de când cu modificarea legii.  Asta pentru a nu fi sancționați cu amendă de către polițiști. Chiar dacă ei au deja o adeverință eliberată de o școală de șoferi cum că au urmat un curs de legislație rutieră, În present sunt obligați să își obțină un permis de conducere corespunzător categoriei pe care o vor conduce, respectiv la mopede. Cei care au un permis de conducere altă categorie au dreptul de a conduce mopede fără a mai susține un nou examen. Este important de știut acest lucru pentru că sunt mulți care au permis de conducere categoria B și nu știu că pot conduce un moped. Aceste mopede rămân în continuare înregistrate la primărie dacă se încadrează în capacitate cilindrică corespunzătoare fără a fi necesară înmatricularea.

 


             Veste proastă pentru șoferi. Se majorează amenzile

          Întrucât salariul minim pe economie va crește de la 1 februarie cu 50 de lei, ajungând la 750 de lei, va crește și valoarea punctului de amendă. Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul  minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.De la 1 februarie salariul minim brut crește de la 700 la 750 de lei, ceea ce înseamnă că valoarea unui punct de amendă devine 75 de lei, față de 70 de lei, cât valorează un punct-amendă în prezent. În funcție de gravitatea contravențiilor comise și de pericolul social pe care îl prezintă, sancțiunile sunt ierarhizate în mai multe clase, cărora le corespund un anumit număr de puncte-amendă.

Concret, clasele de sancțiuni sunt următoarele:

• clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;

• clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;

• clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;

• clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;

• clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă (se aplică numai persoanelor juridice).

Iată și câteva exemple cu valori:
De la 1 februarie folosirea telefonului mobil la volan sau lipsa centurii de siguranță vor fi pedepsite cu 2 puncte de penalizare și o amendă de 150 sau 225 de lei.
Aceeași sancțiune este valabilă și pentru:

• oprirea în loc nepermis;

• depășirea vitezei legale cu 10-20 km/h;

• oprire neregulamentară.

• circulația pe „interzis”.

Cu 3 puncte de penalizare și amenzi de 300 sau 375 de lei sunt sancționate, printre altele, următoarele fapte:

• staționarea neregulamentară;

• depășirea vitezei legale cu 20-30 km/h;

• pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată.

Sancțiunea este și mai mare pentru cei care refuza să ofere polițistului actele la control, depășesc viteza legală cu 30-40 km/h sau circulă fără lumini ori fără semnalizare corespunzătoare. Șoferii aflați într-o asemenea situație vor fi amendați cu o sumă cuprinsă între 450 și 600 de lei, dar și cu 4 puncte de penalizare.
Alte contravenții sancționate des de polițiști te vor costa de la 1 februarie astfel:

• întoarcere „pe linia continuă” - amendă cuprinsă între 675 și 1500 de lei, la care se adaugă 6 puncte de penalizare;

• trecerea pe culoarea roșie a semaforului - permis reținut pentru 60 de zile și amendă cuprinsă între 450 și 600 de lei;

• neacordarea de prioritate pietonilor sau autovehiculelor – permis reținut pentru 30 de zile și amendă din clasa a II-a de sancțiuni (150 sau 225 de lei).

Amenzile de circulație fac venit integral la bugetele locale, iar, conform art. 119 din Codul de Procedură Fiscală, neplata lor la timp nu atrage penalități și dobânzi de întârziere. Potrivit art. 109 din Codului Rutier, contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. De asemenea, pentru amenzile contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Dacă te încadrezi în această ultimă situație descrisă, este bine să știi că agentul constatator trebuie să îți elibereze o chitanță reprezentând contravaloarea amenzii. Pe această chitanță vor fi menționate data, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, numele, prenumele și semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea unui procesul-verbal de constatare a contravenției, dacă nu se dispune și o sancțiune contravențională complementară.

 


             Românii se vor putea trata în spitalele din UE

           Românii se vor putea trata în spitalele din Uniunea Europeană. Cheltuielile vor fi decontate de CNAS. Din toamnă ne vom putea interna la orice clinică din Uniunea Europeană, iar statul roman ne va deconta cheltuielile. Cei drept, doar parțial, pentru că vom plăti servicii medicale europene și vom primi înapoi contravaloarea lor din România. Este vorba despre o directivă a Parlamentului European, care intră în vigoare din octombrie. Oricine va putea să efectueze orice intervenție sau tratament în orice clinică din străinătate iar ulterior pacientul se va prezenta cu factura la CNAS, unde îi se va face decontul.

Anca Maria Radu - JSR