Tineri dotați - un proiect Lions Club Sighișoara1 mar 2013

Sâmbătă, 23 februarie a avut loc reuniunea aniversară a împlinirii unei decade de existență a Lions Club Sighișoara, prilej de rememorare acțiunilor de început și prezente. Evoluând an de an, clubul realizează astăzi programul „Sărbători fericite pentru fiecare!” prin care se distribuie la Crăciun și Paște câte 50 de pachete de hrană specifică evenimentelor pentru vârstnici și 30 de pachete cu dulciuri, îmbrăcăminte și jucării pentru copii; parteneriatele cu gimnaziile „Miron Neagu” și „Radu Popa” susțin unitățile școlare din Cartierele Rora și Viilor, inclusiv transportul elevilor de ciclul 2 de la Rora la Sighișoara; se distribuie anual sute de colete cu îmbrăcăminte, încălțăminte pentru tineri și vârstnici, jucării, lenjerie și mobilier, echipamente și materiale medicale; în afara familiilor care au beneficiat de sprijinul clubului, inclusiv prin onorarea facturilor energetice și a altor cheltuieli privindu-i îndeosebi pe copii, se acordă sprijin constant unor instituții medicale și de asistență socială (Căminul de servicii pentru copilul cu deficiențe neuropsihiatrice Sighișoara, Spitalul Municipal, CSZSM Sighișoara și Căminul pentru persoane adulte cu dizabilități Dumbrăveni); continuă asigurarea asistenței oftalmologice tinerilor din școlile partenere și sposorizarea unor intervenții majore. De altfel, contribuțiile balului de caritate care a avut loc în seara aceleași zile vor fi destinate finanțării unui nou transplant de cornee. Cu acest prilej, apreciind realizările clubului, dr. Paul Ioan Grecu, Guvernatorul Districtului 124 România a înmânat membrilor fondatori diplomele „Lions Club Internațional” și „Diploma de excelență” președintelui fondator al Lions Club Sighișoara, Constantin Ștefănescu. Un loc important în bilanțul aniversar a revenit proiectului inițiat anul trecut – „Tineri dotați” – prin care sunt încurajați sau susținuți 5 tineri cu aptitudini dovedite în domenii diferite, arte plastice, muzică, dans și sport. Impresionează prin sensibilitate, culoare și compoziție desenele și colajele Denisei Comerzan, elevă în clasa a III-a (învățătoare d-na Cristea Carmen) la Gimnaziul „Zaharia Boiu”. Lucrările expuse cu prilejul reuniunii aniversare constituie prima expoziție personală a Denisei, vernisajul bucurându-se de un binemeritat succes. Tinerii Adrian Iuga și Ionuț Andrei Capră urmează cursurile școlii de dans. Și ei au prezentat la reuniune, însoțiți de colega și prietena lor Maria Mureșan venită de la Sibiu, un program de înaltă ținută îndelung aplaudat de cei prezenți. Muzica este reprezentată de Bianca Chiș elevă a Școlii de muzică (clasa d-nei Szavuly Bernadeta), participantă în ultimii doi ani la Academia de Muzică organizată la Sighișoara de fundația româno – helvetă „CULTURA – VIVA”, Sportul este prezent prin tânărul atlet Miklos Rareș (antrenor prof. Avram Ioan), ocupant al locului II la primul concurs național de sală din acest an, aflat în prezent în plină pregătire pentru sezonul care urmează. De menționat că acest program a demarat cu sprijinul susținut al doamnei profesoare Ciucan Dana Maria.
(L.P.) - JSR
| |