Însemnări oferite de către ing. Băia Nicolae pentru ca întreaga comunitate să cunoască momente importante ale construirii catedralei ortodoxe Sfânta Treime din municipiu. Anul 1934. Un neam trezit la lumină din lunga noapte a secolelor de dominație tirană și marginalizare. Întărit în credință și purtat prin vremuri de restriște de mână ca un copil de buna sa mamă: biserica ortodoxă. Neamul nostru românesc își căuta un loc unde să-și construiască o biserică care să-l reprezinte, o catedrală.
Alegerea locului a generat îndelungi controverse. Unii doreau ca noua catedrală să fie ridicată în piața
orașului, alții în Cetate, în centrul orașului eventual. Locul însă nu l-au ales oamenii ci Dumnezeu prin hotărârea IPS Mitropolit Nicolae Bălan. Cuvintele lui hotărâtoare au rămas în istorie: „Așezarea bisericilor pe dealuri, la marginea satelor, în locuri retrase reprezintă o reminiscență a trecutului plin de suferință și umilire, semn al stării noastre de biserică prigonită, surghiunită. Astăzi când biserica ortodoxă este dominantă în satul român trebuie să clădim biserici mari cu proporții de catedrală”.
Așa se face că doi preoți au fost împuterniciți să înceapă construcția acestui sfânt lăcaș: protopop Emilian Stoica și preot iconom Aurel Stoicoviciu. Prezentarea mea este doar o încercare palidă de a expune aici uriașa activitate a comunității românești sighișorene: preoți, intelectuali, țărani.
Da, țăranii din măieriștile sighișorene. Cu căruțele, cu brațele, au avut o contribuție covârșitoare în ridicarea impozantei catedrale care a rămas în timp un monument istoric.
Cea mai importantă problemă în realizarea acestui edificiu a fost problema financiară, a finanțării lucrărilor. Documentele de arhivă atestă că o colectă inițiată prin anii 20 de către doi protopopi I Munteanu și D Moldovan a adus sume importante pentru această lucrare. Cel mai important izvor material pentru construcția noii biserici a fost pădurea de 300 jugăre cu care a fost împroprietărită biserica. Împroprietărirea a fost cu cântec, chiar hazlie. Primarul Alfred Leonhardt din acea vreme a refuzat această împroprietărire. Hotărârea a fost luată în final de Ministrul Domeniilor.
A hotărât întrebându-l pe primar dacă nu cumva a adus pădurea din Germania de la Rin. Biserica a început să fie înălțată după planurile arhitectului Petrescu Gopeș din București, constructor fiind Tiberiu Eremia, tot din București. În 30 septembrie 1934 s-a pus piatra de temelie a Catedralei, la eveniment participând: IPS mitropolitul Nicolae Bălan în frunte cu 15 preoți, ministrul culturii Alexandru Lepădatu, ministrul instituțiilor publice Dr. C Angelescu, dar și credincioși din Sighișoara și împrejurimi.
La acest eveniment IPS Bălan a spus: „Domnilor miniștrii și iubiți credincioși, mă întreb prin ce a trăit și a biruit poporul nostru de-a lungul veacurilor? Răspunsul la această întrebare nu suferă îndoială. Nu prin materie ci prin puterea sufletului a trăit și a biruit.”
Au urmat trei ani de muncă și zbucium. Pas cu pas, de la temelie și până la vârful turnului, efort, grijă, bani, sacrificii. Azi ne minunăm. O așa minune, cu toată tehnica s-ar ridica în 10 ani în cel mai fericit caz. Ce oameni! Nimic nu le-a stat în cale. S-au folosit doar materiale de calitate superioară. Demn de remarcat un aspect: tot pietrișul cărat cu căruțele de către țăranii sighișoreni, folosit la preparare betonului a fost spălat înainte de folosire. Așa se explică cum Catedrala a rezistat 75 de ani, trecând peste un mare cutremur în 1940 și două mari inundații în 1970 și 1975, fără nici o fisură. A urmat apoi realizarea picturi în stil bizantin de către pictorul sighișorean Demian.
Întreaga lucrare de tâmplărie și sculptură a fost executată de Moise Șchiopul din Rupea și C Babic din București. Lucrările s-au încheiat în cele din urmă și a urmat sfințirea la 1 octombrie 1937. Despre această ceremonie s-ar putea scrie o carte. Au participat la aceasta: IPS Mitropolit Nicolae Bălan cu o suită de 40 de preoți, zeci de delegați din toate județele țării, episcopul Clujului Nicolae Colan, directori de bănci ce au contribuit financiar la această lucrare, prefectul județului de la acea vreme Victor Știrbeț, primarul Sighișoarei Aurel Mosora. Se spune că în timpul slujbei au intrat în Catedrala circa 3000 de persoane. În acea dimineață senină de toamnă, catedrala strălucea ca un palat din basme. S-a rostogolit peste mulțime sunetul armonios al clopotelor.
Apoi tainicele cuvinte ale IPS Bălan: „Deschideți voi boieri porțile voastre și vă ridicați porți ale veșniciei și va intra Împăratul Măririi”
De atunci, de la sfințire și până la momentul actual 9 preoți au slujit la Catedrală: preot protopop Emilian Stoica, preot Aurelian Stoicovici, preot Știrbeț Ioan, preot Moraru Ion, protopop Dobre Sabin, preot Dragolea Ioan, preot protopop Ioan Boian, preot Dobre Adrian. De-a lungul timpului aceștia și-au adus rând pe rând contribuția deosebită la întreținerea și înfrumusețarea Catedralei.
La ieșirea la pensie în anul 2011 preot Dobre Arian a predat ștafeta noii generații preoților Bleahu Petru și Ceușan Mircea, lăsând în urmă un lăcaș sfânt, îngrijit, demn de denumirea de monument istoric. Nu pot încheia aceste însemnări fără a aminti contribuția la edificarea acestui măreț lăcaș a multor oameni de seamă, dar mai ales a miilor de anonimi, oameni simplii și credincioși, miile de donatori. Studiind un volum mare de documente legate de catedrala noastră am fost impresionat de puternica credință a neamului nostru în decursul timpului și de atunci îmi vin în minte memorabilele cuvinte ale marelui mitropolit Andrei Șaguna, care acum mai bine de un veac și jumătate spunea: „Un neam trăiește atât timp cât este conștient de trecutul său și treaz la viitorul său.” - epitrop ing. Nicu Băia.
A consemnat Anca Maria Radu
