Europa fără Europa sau discriminarea viitorului (I)

             Când vorbim despre discriminare ne gândim doar la acea atitudine prin care o categorie de cetățeni este desconsiderată și lipsită de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate. Și e bine că se luptă împotriva unei asemenea atitudini care întârzie apariția unei mari națiuni europene, o națiune care, fără să aibă omogenitatea celei americane, ar trebui să se nască în câteva zeci de ani, o națiune care, deși polifonică,  ar trebui să adere la modelul omului european. Acest model are cred ca valori principale: profesionalismul, moralitatea și toleranța, cât și, mai înainte de toate, dorința de a cunoaște. Există însă și discriminări potențiale, discriminări indirecte și neconștientizate, care apasă asupra generațiilor viitoare, asupra copiilor noștri și a copiilor copiilor noștri. Observ în ultimii ani, o scădere a capacității de exprimare la tineri, folosirea unui limbaj rudimentar, o incapacitate de a formula propoziții și fraze complexe. Pe de altă parte, înjurături care și pe un marinar beat l-ar face să roșească, cum spune un prieten, au intrat în limbajul  curent, le auzi pe stradă la tot pasul, rostite nu neapărat la mânie ci, cred, ca substituenți ai unor cuvinte și expresii necunoscute. Folosirea lor ține și de un teribilism al adolescenței, dar și de grave lacune în cunoașterea limbii. M-a amuzat, și nu prea, când, fără să vreau, am văzut un tânăr care, privind fascinat un imens pluton de cicliști ce traversa orașul, a spus cu o desăvârșiră candoare:  „Ai, să-mi bag... !” Cuvinte ca „fantastic”, „extraordinar” sau chiar popularul „tulai” nu existau pentru el și s-a exprimat cu o expresie care, din lipsă de altceva, a ajuns să aibă conotațiile cele mai diferite. Diminuarea capacităților lingvistice pare a fi un fenomen general și el pare a se datora atât scăderii comunicării familiale, cât și scăderii drastice a apetenței pentru lectură, înlocuită fiind de televizor sau computer, dar și de telefonul celular. Ritmul accelerat al vieții de zi cu zi și programul de lucru sufocant despart pentru mult timp părinții de copiii lor, iar comunicarea electronică e una utilitară și mereu grăbită, ea nemaiavând nevoie de frumusețea și cântecul cuvântului, ci doar de precizia lui. Cine mai citește poezie în ziua de azi?! 
Lingviștii sunt în general de acord că marele salt de gândire s-a produs prin limbaj. „În prezent, oamenii de știință consideră că mutația genetică în urma căreia a rezultat specia noastră a fost o modificare neuronală, care i-a permis omului să folosească gramatica și sintaxa. (A folosi sintaxa înseamnă a înlocui înșiruirea aleatorie a cuvintelor, pe care o întâlnim la copiii care abia și-au însușit vorbirea, cu îmbinarea cuvintelor sub forma unor structuri ierarhizate, prin folosirea unor substructuri precum propozițiile, care sunt delimitate de mărci abstracte cum sunt: „deși”, „deoarece”, „dacă nu”, „întrucât” etc.) Această capacitate s-a dovedit a fi un avantaj atât de semnificativ, încât i-a permis lui Homo sapiens să domine toate celelalte specii de hominizi” spune Cyntia Stokes Brown, bazându-se pe studiile unor eminenți lingviști. Modelat de școală și de lectură, europeanul a fost un civilizator și un profesionist, om al lucrului bine făcut. Raționalismul și algoritmul acțiunii practice sunt caracteristici esențiale ale omului european. Una din lecturile fundamentale ale europeanului a fost Robinson Crusoe, și poate nici nu ne dăm seama cât de adânc a implantat în noi ideea de civilizare și progress prin muncă susținută. Cel puțin în mine această idee era atât de puternic sădită în subconștient, încât am resimțit o ciudată revoltă la lectura cărții lui Michel Tournier, Vineri sau limburile Pacificului, deși descoperisem limitele modelului european și valorile societăților arhaice. Modelul european rămâne  însă unul axat pe valori de creație și permanent deschis printr-o reală curiozitate, prin dorința de a cunoaște și, de aici, de a-și putea recunoaște erorile și, poate că abolirea colonialismului și apariția ecologiei sunt cele mai distincte semne ale capacității noastre de autocorecție. Ce se întâmplă astăzi ? Iată un sondaj făcut pe un număr de cincizeci de tineri. Dintre aceștia 63% declară că nu le place să citească pe motivul că se plictisesc, că sunt prea lungi, că, spune unul, „mi-e lene”. Dintre cei 37% care afirmă că le place să citească 91% sunt selectivi afirmând că le plac doar anumite cărți și abia 9% consideră că au mult de învățat citind. Lectura se învață, ea presupune formarea unei deprinderi, dezvoltarea unor abilități, a capacității de proiecție a cuvântului în imagine, și această învățare presupune un efort de concentrare și de urmărire a unui traseu narativ la început, iar apoi de idei. Răsplata constă nu doar în plăcerea lecturii, dar, mai ales în stimularea propriei gândiri, a unor abilități de exprimare, dar și a creativității în general. Scăderea capacității lingvistice actuale și-ar putea avea corespondentul în perioada decăderii romane, după cum spune Ortega y Gasset, prin preponderența folosirii latinei vulgare:  „Nu se cunoaște bine această latină vulgară, iar noi ajungem la ea, în bună parte, prin reconstrucții. Dar ceea ce se știe este de ajuns și poate chiar prea mult pentru a ne îngrozi de cel puțin două dintre caracterele sale. Primul este incredibila simplificare a mecanismului său gramatical, în comparație cu cel al latinei clasice. Savuroasa complexitate indo-europeană,  pe care o conservase limba claselor superioare, este înlocuită de vorbirea plebee, cu un mecanism foarte simplu, dar totodată – sau tocmai de aceea – foarte greoi, aproape material; o gramatică ezitantă și perifrastică, făcută din tentative și ocolișuri, cum e aceea a copiilor. Este într-adevăr, o limbă puerilă, sau gaga, incapabilă să redea ambiguitățile fine ale raționamentului, nici scânteile lirismului. Este o limbă fără lumină și fără căldură, prin care sufletul nu poate să transpară și pe care el nu o poate înviora, o limbă tristă, care merge pe dibuite”. Ce se întâmplă? (va urma)

Marius Iosif - JSR