Incultura și violența

       Te poți întreba de ce această recrudescență a violenței în Romania de astăzi, violență pe care o simți cel mai adesea ca potențială, manifestându-se printr-o nervozitate la tot pasul și nelalocul ei. S-a pus adesea violența pe seama televiziunii, a programelor ei. Ar fi într-adevăr greu de negat că multe posturi de televiziune (pe lângă programele suburbane), prin utilizarea generalizării pripite, nu fac decât să scoată în evidență răul, nu de dragul adevărului, ci al scandalului, în vreme ce, pe de altă parte, atacă, denigrează și ignoră valorile pozitive, fiind adevărate televiziuni antinaționale... dar totuși, în ciuda vulgarității și abjecției lor, ele nu ar avea efect, dacă nu ar emite pe fondul unei aculturalizări masive ce se manifestă de câțiva ani încoace. Ce se întâmplă de fapt? Ființa umană este, ca orice ființă vie, extreme de instinctuală și, împinsă de instinct, își apără teritoriul, dar cu cât acest teritoriu este mai restrâns, fie al ego-ului sau al unui grup minor,violența este mai activă. Celălalt e doar un străin ce nu merită decât disprețul. Cultura ne dezvăluie însă o patrie mai largă, o patrie în care îi aflăm pe Ibsen și Cervantes, pe Dostoievski și Proust, pe Eminescu și Ady, pe Beethoven și Ravel, pe Rembrand și Magritte etc., Europa, de fapt, în ce are ea mai nobil. Întâlnirea cu marile valori ale culturii e de fapt o repatriere din exilul individualității noastre într-un tărâm magnific ai cărui cetățeni devenim descoperind Omul și Omenia, și mai ales frumusețea existenței întru creația ce se deschide spre celălalt ca spre semenul nostru, în cel mai adânc spirit creștin. Cultura poate fi începutul întâlnirii cu noi înșine. Ceea ce ni se oferă acum este însă o existență întru consumul care nu face decât să accentueze diferențele între oameni, desigur în cel mai vulgar mod, al celui a lui a avea indiferent de mijloace, al celui de a părea deosebit, indiferent de mijloace, așa cum se întâmplă într-o Românie debusolată cum e cea în care trăim. Bunăstarea materială a eclipsat cu totul bunăstarea spirituală, acea supremă împlinire umană de a fi la sine, indifferent de împrejurări. Confuzia dintre neajunsul material, care a ajuns obsesiv, și profundul nostru neajuns spiritual, ignorat cu totul, nu face decât să ne răvășească aruncându-ne într-o zbatere fără soluție, în care fiecare devine, dacă nu un dușman pentru celalalt, atunci măcar un străin.

Marius Iosif - JSR