Sighisoara




„Săptămâna surprizelor școlare”

18 apr 2013

         Prima săptămână a lunii aprilie, desfășurată în școli anul trecut sub genericul „Școala altfel” iar în acest an sub genericul „Să știi mai multe, să fii mai bun”, personal aș numi-o „Săptămâna surprizelor școlare”, întrucât în această perioadă elevii cu profesorii lor se străduiesc să organizeze activități cultural-educaționale, care surprind prin farmecul lor deosebit, aducând un suflu nou, cu reale speranțe, solicitând efortul tuturor participanților.Elevii au multe curiozități și inițiative frumoase.M-am convins, parcurgând Calendarul activităților programului „Să știi mai multe,  să fii mai bun” desfășurate la Școala Gimnazială din Albești. La unele din cele peste 40 de activități am reușit să asist.Astfel, în perioada 1-3 aprilie, tinerii matematicieni și-au demonstrat erudiția în cadrul proiectului educațional coordonat de doamna Valentina Stroian, profesor și director adjunct.Patru echipe și-au dat concursul la jocuri și curiozități matematice, matematică distractivă (inclusiv exerciții de logică și construcții de figuri geometrice, etc.). Cei mai ingenioși au fost elevii clasei a VI-a Câmpean Alexandra, Costea Paula și Boian Mihai, care au format echipa „Pitagora”, plasându-se pe locul I, după care au urmat echipele, respectiv – „Thales” (alcătuită din elevii clasei a VII-a Cismaș Maria, Scapai Samir și Farcaș Nicoleta), „Euclid” (compusă din elevii clasei a VIII-a Maier Ioana, Baica Alexandra și Stroian Dragoș) și „Einstein” (compusă din elevii clasei a VII-a Aroneasa Paul, Stoica Adrian și Orasan Alina). Fiecare elev a avut posibilitatea să se afirme la obiectele preferate. Astfel, sub îndrumarea profesoarei de Limba și literatura română Durutya Adriana a funcționat Cercul de lectură care a inclus dezbateri cu genericul „Cărți, biblioteci clasice și virtuale”; concursurile „Cel mai bun recitator”, „Recunoașteți personajul”; atelierul de creație „Felicitări de Paști”; drumeția „Să ne cunoaștem împrejurimile”; editarea revistei „Școala”, etc. Impresii frumoase mi-au mărturisit elevii despre vizita la licee din Sighișoara, sub îndrumarea profesoarei Georgescu Andreea care a organizat și Ziua sănătății, ediția a II-a, cu genericul „Sunt ceea ce mănânc” și Teatrul de improvizație, în limba franceză. Sub îndrumarea profesoarei Bolea Gabriela, elevii și-au aprofundat cunoștințele despre igiena văzului, au participat la o șezătoare în cadrul atelierului de croșetat, au efectuat împletituri din sfoară, au pătruns în sensul „Enigmei lui Einstein” – importanța muncii în grup. O surpriză inedită ne-a oferit elevul clasei a VIII-a Stroian Dragoș, susținut de unii dintre colegi, de profesoara de istorie Bobei Rodica și de directorul adjunct prof. Valentina Stroian, văzându-și visul împlinit: Inaugurarea. La 2 aprilie, a Expoziției etnografice „Să ne cunoaștem tradițiile”. De fapt, noi cei invitați, am petrecut o oră interesantă într-o adevărată încăpere țărănească, amenajată la etajul I al Școlii din Albești. Cu drag mi-a mărturisit Dragoș că obiectele expuse au fost puse la dispoziție de către albeștenii Stroian Eugenia, Stan Laurențiu, Pătru Ioan, Bârza Roxana, ș.a. Prezentându-le, Dragoș Stroian sublinia valoarea inestimabilă a fiecărui obiect, întrucât ele vorbesc despre trecutul nostru. Am admirat costume populare, covoare, broderii, prosoape din cânepă, oale din lut, croșetări, o laviță (canapei), poze vechi reprezentând obiceiuri și tradiții, ș.a. Organizatorii ne-au pus la dispoziție și o expoziție de carte a autorilor albeșteni privind istoria, obiceiurile și tradițiile comunității. Oaspeții, Doina Muntean și Laurențiu Stan, fostul și actualul coordonator al Grupului Folcloric „Doina”, soții Aurelia și Pavel Pupăză, profesor Elena Tokaci, le-au povestit celor prezenți despre tradițiile și obiceiurile locale transmise de strămoși cu mare grijă de a fi păstrate și valorificate ca o valoroasă comoară ce ne identifică ca neam. Au mai aflat elevii că două cuvinte ale limbii române: DOR și DOINA nu-și găsesc corespondentul în alte limbi, fiind caracteristice românilor. Apreciind efortul organizatorilor, invitații și-au exprimat convingerea că ștafeta păstrării obiceiurilor și tradițiilor este pe mâini bune. Grupul coral, condus de prof.Daniela Vlad, a adus în dar celor prezenți, cântecul popular „Radul mamii”, iar dansatorii Stanciu Valeriu Ioan și Maier Ioana Cornelia au dansat o autentică „învărtită” ca la Albești.Au avut multe de învățat elevii din luările de cuvânt ale profesoarelor Stroian Valentina și Bobei Rodica.Bibliotecara Anca Ciotloș le-a recomandat elevilor pentru lectură diverse lucrări despre istorie, obiceiuri și tradiții amintindu- le și de proiectul realizat împreună cu muzeul din Târgul Mureș, proiect în care locuitorii comunei Albești au fost prezenți cu 657 de fotografii vechi despre trecutul satelor componente. A prevăzut Dragoș Stroian și un caiet de impresii cu genericul „Să ne cunoaștem tradițiile”, în care urmează să-și lase impresiile vizitatorii, care sunt așteptați în zilele de marți și joi, începând de acum și până la 17 mai. Pentru detalii și ghid, doritorii pot lua legătura cu secretariatul școlii Albești, prof. de istorie Bobei Rodica sau inițiatorul Expoziției Stroian Dragoș. Personal îi sfătuiesc pe toți doritorii școlilor din Sighișoara și nu numai: nu pierdeți ocazia de a vizita, gratuit, expoziția albeșteană, după modelul căreia puteți realiza și în școlile voastre astfel de activități inedite.

Prof. Cimborovici Teodoreanu Eugenia - JSR