Finanțare pentru încă 15 Km de traseu pentru biciclete26 apr 2013

Din această vară, iubitorii de aventură vor avea de descoperit noi trasee între județele Mureș și Brașov. Drumurile sunt marcate și special amenajate, astfel încât turiștii nu se vor rătăci și vor ajunge la mai multe sate cu biserici fortificate săsești. Fundația ADEPT Transilvania, a reușit ca, în această primăvară, să obțină fonduri pentru a prelungi rutele de bicicletă cu încă 15 kilometri de traseu care va face legătura între satele Criț – Bunești și Meșendorf - Viscri după ce în 2011 Fundația Adept a construit primii 8 kilometri între satele Criț și Meșendorf. Finanțarea pentru acești 15 km a venit cu sprijinul celor care au votat pe Facebook proiectul. Traseul, primul de acest gen din țară, poate fi folosit în orice condiții meteo datorită pietrișului folosit pentru amenajarea acestuia. Fundația ADEPT intenționează să amenajeze în total 80 de km. de trasee pentru biciclete în toată regiunea Târnava Mare.
Anca Maria Radu – JSR
| |