„Siguranța locuinței depinde și de tine!”17 mai 2013

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție, infracțiunile îndreptate împotriva patrimoniului reprezintă prioritatea de acțiune a Poliției Române în acest an, furturile din locuință aflându-se în atenția polițiștilor. În ultimii ani, în județul Mureș, o mare parte a furturilor din locuință s-a comis pe fondul neglijenței proprietarilor, care și-au lăsat neasigurate ușile/geamurile locuințelor, sau asigurarea acestora a fost deficitară. Având în vedere faptul că furturile din locuințe continua să se comită, iar sezonul cald este propice furturilor prin escaladarea geamurilor, polițiștii vor desfășura o campanie preventivă ce are ca scop informarea proprietarilor de locuințe asupra măsurilor preventive ce trebuie respectate în vederea protejării patrimoniului personal.
Campania se va derula până la mijlocul acestei luni în întreg județul, în mediul urban, fiind menită să informeze comunitatea despre diverse aspecte legate de acest gen de criminalitate, cum ar fi modul de comitere al furturilor și mai ales cum se pot evita acestea. În acțiunile de informare vor fi implicați alături de polițiști și alți factori: școli, mass-media, mari centre comerciale. Cetățenilor le vor fi prezentate metodele prin care se comit furturile din locuințe în mediul urban, respectiv prin:
- forțarea sistemelor de închidere a ușilor sau ferestrelor;
- escaladarea balcoanelor, a ferestrelor lăsate deschise, nesupravegheate, la parter sau la case (prin orice punct de intrare în locuință lăsat neasigurat);
- utilizarea de chei potrivite (în general „la pont”, adică având informații despre anumite bunuri sau sume de bani care se găsesc în locuința respectivă);
- folosire calități/identități neadevărate (ex: pentru citire contoare (altele decât persoanele cunoscute că fac acest lucru), pentru colectare ajutoare umanitare etc.);
- la întâmplare, profitând de neatenția/neglijența victimelor („pe încercate”):
- ușă lăsată neîncuiată;
- ușă neîncuiată, proprietarul în locuință, dar nu aude că cineva a intrat pentru câteva secunde (dacă este auzit sau surprins de proprietar, de regulă pretinde că a greșit adresa);
- folosirea de pretexte diverse pentru a pătrunde în locuință (ex: 2 persoane oferă spre vânzare diverse obiecte, una dintre ele solicită accesul la toaletă și sustrage bunuri, timp în care cealaltă ține victima ocupată).
Anca Maria Radu – JSR
| |