Echipa Rapidului cazată într-un hotel sighișorean

      După ce în urmă cu doar o săptămână Sighișoara a fost gazda echipei Oțelul Galați care a desfășurat un antrenament pe stadionul din municipiu nostru a venit rândul echipei Rapid să poposească în urbea noastră. Echipa Rapida fost cazată vineri la Hotel Cavaler din Sighișoara. Aceștia au făcut un popas pentru odihnă înainte meciului ce s-a desfășurat vineri seară la Mediaș cu Gaz Metan. În 1923, anul în care fotbalul românesc a primit cel mai frumos cadou din existența sa, un asemenea înger s-a aplecat din Ceruri, ca să transmită lumii Rapidul, adică șoapta lui Dumnezeu.
Actul de înființare a fost semnat la 25 iunie 1923, o dată devenită sfântă în calendarele miilor de suporteri vișinii ce aveau să umple veacurile și stadioanele. Părinții Rapidului au fost un maistru și câțiva strungari și ceferiști. Teofil Copaci, Grigore Grigoriu, Geza Ginzer, Dumitru Constantinescu și Franz Hladt sunt cei cinci magi aleși de Ceruri pentru a ne dărui Rapidul. Bazele echipei pe care astăzi o iubim atât de mult au fost puse în localul școlii primare din cartierul Grivița, atunci când o mână de ceferiști aveau să înființeze Clubul Sportiv CFR, al cărui prim președinte a fost maistrul Teofil Copaci. Clubul ceferiștilor a luat ființă în vara anului 1923, când un grup de muncitori de la Atelierele Grivița a pus bazele Asociației Culturale și Sportive CFR. Rapidul a fost prima echipă din România care organiza un spectacol profesionist de prezentare a echipei, înainte de începerea campionatului. 10.000 de Rapidiști și-au aclamat atunci favoriții, poate aceeași 10.000 care vărsaseră lacrimi în Oltenia, cu numai câteva luni înainte. A fost un moment ce a avut darul să unească jucătorii cu pasionala tribună giuleșteană, o uniune ce avea să ofere un sezon magic, la capătul căruia, Rapidul câștiga,  binemeritatul trofeu de campioană. După 32 de ani de așteptare, titlul vizita din nou Grantul, cel atât de lovit de destin. Rapid era campioana meritată a acelui sezon, așa cum fusese și cu un an înainte, când doar un tușier orbit, cine știe de ce sau de cine, nu a văzut în poartă mingea lui Marinescu. Titlul din 1999 a fost unul din puținele momente în care soarta a zâmbit Rapidului cu toată gura. În Giulești, bucuria câștigării unui trofeu e o raritate.
Permanentă, și infinit mai frumoasă, e însă bucuria de a iubi Rapidul. Păcat de situația neplăcută în care se află clubul bucureștean care cel mai probabil va fi retrogradat în liga a II-a. La fel de trist este că echipele din Liga I sunt doar în trecere prin Sighișoara și nu mai avem parte, din păcate, de meciuri amicale cu o echipă din Sighișoara.

Ionela Costea – JSR