Sighisoara




Echipa de Juniori I a CSS Sighișoara pe locul 3

7 iun 2013

      Echipa de Juniori I a CSS Sighișoara a ocupat locul 3 la Turneul final al Campionatului Național de handbal masculin, competiție ce s-a desfășurat la Călărași. Echipa antrenată de Sorin Mureșan s-a calificat la acest turneu final după ce a trecut de alte două turnee semifinale desfășurate la Turda și Sighișoara. În finala mică CSS Sighișoara s-a impus cu 49-39 în fața celor de la HC Rom Cri Brașov, obținând astfel locul 3 în clasamentul final dintr-un total de 8 echipe participante. Despre cum s-a ajuns la acest rezultat ne-a vorbit antrenorul echipei Juniori I a CSS Sighișoara, Sorin Mureșan. „În primul rând am evoluat în seria D a Campionatului Național de Juniori I, unde ne-am clasat pe locul 2, a urmat turneul semifinal 1 la Turda, turneu mai puțin bun, unde ne-am clasat pe locul 3 după care s-au clasificat mai departe cele 4 echipe, iar la turneul semifinal 2 am ocupat locul I. Mai departe ne-am calificat la turneul final care s-a desfășurat la Călărași în perioada 14-18 mai, primele 8 echipe din țară, noi am făcut parte din seria a II-a cu echipa CSS Galați Marta Baia-Mare și Rom Cri Brașov” . Handbaliștii echipei de Juniori I a CSS Sighișoara ne-au vorbit despre meciul cu Galați și finala mică care s-a desfășurat cu cei de HC Rom Cri Brașov. „Meciul cu Galați a fost primul din grupă, am avut câteva emoții și nu am început prea bine. La pauză scorul era egal, iar în a doua parte a meciului ne-am dat drumul la joc, am ascultat mult mai bine indicațiile domnului profesor și am reușit să câștigăm la o diferență de 6 goluri” . „Finala mică cu Rom Cri Brașov era la al II-lea meci cu ei la Turneul final, primul meci în grupe l-am pierdut la 7 goluri, dar în finala mică fiind un meci cu miză mult mai mare ne-am descurcat mult mai bine, am ascultat indicațiile antrenorului și până la final i-am bătut. A fost un meci greu, dar jocul nostru s-a dovedit mult mai bun decât al lor” . Meciul de retragere al jucătorilor care au terminat junioratul s-a desfășurat duminică, 2 iunie în compania Centrului Național Budapesta, care a susținut zilele trecute meciuri de pregătire la Sighișoara.

Ionela Costea – JSR