Sighisoara




Orice sfârșit înseamnă un nou început

7 iun 2013

      Le-a transmis asta absolvenților claselor a XII-a prefectul județului Mureș Grosu Corneliu, prezent la serbarea de absolvire a liceenilor Colegiului național Mircea Eliade. „Mesajul meu este unul de felicitare, mesajul meu este unul de recunoștință, îndreptat în primul rând către dascălii care au fost alături de voi în acești ani, către părinții care v-au sprijinit și care de astăzi încep să se gândească mai mult la viitorul dumneavoastră. Să fiți siguri, că numai prin munca voastră ați ajuns și veți ajunge acolo unde vă doriți. Nu vă uitați în urmă cu simțul unei datorii neplătite, viața știe să regleze și aceste debite. Practic de azi înainte v- ați luat viața în piept, iar eu acum, la ceas de sărbătoare vă doresc succes și o viață ușoară” a declarat prefectul județului Mureș, dr. Corneliu Grosu.
Aceleași instituții de învățământ, prefectul județului i-a conferit Diploma de Excelență pentru „Minte, știință, performanță” diplomă înmânată de către prefect directoarei Colegiului Mircea Eliade profesor Lia Suciu. Ceremonia de final de an a liceenilor claselor a XII-a, a fost una încărcată de emoție și s-a desfășurat la sala Mihai Eminescu în prezența cadrelor didactice și a părinților elevilor
.S-a cântat în acest cadru festiv pentru ultima dată Gaudeamusul iar cei mai merituoși absolvenți au urcat pe scenă pentru ași ridica premiile. Pentru toți au existat doar cuvinte de laudă la acel moment, laudă pentru munca depusă în acești ani de către elevi, laudă pentru eforturile cadrelor didactice și laudă pentru susținerea de care au dat dovadă părinții în acești ani. Sentimentele erau însă contradictorii, majoritatea părinților se bucurau pentru că au ajuns acest măreț ceas din viața copiilor lor, dar se întristau la gândul viitorului pe care majoritatea îl văd departe de casă pentru acești tineri ce au pășit săptămâna trecută încrezători în viață.

Anca Maria Radu – JSR