Sighisoara




Donație britanică pentru siguranța Sighișoarei9

9 iun 2013

       Pompierii din localitatea britanică Shropshire au donat sâmbătă, 8 iunie, Detașamentului de Pompieri din Sighișoara, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și câteva sute de echipamente de protecție.
Din partea municipalității, delegația britanică a fost întâmpinată de viceprimarul Dan Bândea care a declarat, pentru cotidianul “Zi de Zi”, că donația este foarte utilă pentru eventualele intervenții în zonele înguste ale orașului. “Pompierii din Shropshire au fost și anul trecut în Sighișoara, prilej cu care am pus bazele acestei colaborări. Autospeciala este foarte utilă pentru pompierii din Sighișoara deoarece cu ajutorul ei se poate ajunge în orice colțișor al orașului și mai ales al Cetății”, a afirmat Dan Bândea.
De asemenea, viceprimarul municipiului Sighișoara a reamintit că în prezent accesul autoturismelor în Cetate este restricționat, pentru a nu obstruction în niciun fel accesul pompierilor în zonă, inclusă în patrimoinul UNESCO. “Până acum mașinile mari de pompieri nu aveau acces în toate zonele, astfel că având această autospecială, atât Cetatea cât și toate străduțele din Sighișoara, un oraș vechi, cu străzi foarte înguste, sunt în siguranță. De altfel, pentru a facilita accesul pompierilor în Cetate, Primăria a restricționat accesul autoturismelor în zona respectivă”, a subliniat Dan Bândea.

Alex Toth

preluat de pe www.zi-de-zi.ro