Sighisoara




Siceram Sighișoara, autorizație de mediu revizuită

9 iun 2013

     Producătorul de materiale de construcții Siceram Sighișoara anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a autorizației integrate de mediu, în scopul desfășurării activității de „Fabricarea țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă”, prevăzută îm categoria „Instalații pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a țiglelor, a cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor, a plăcilor de gresie sau faianță cu o capacitate de producție mai mare de 75 tone/zi și/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mare de 4 metri cubi și cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kilograme/metri cubi”. Potrivit site-ului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Mureș, solicitarea de revizuire a autorizației integrate de mediu se referă la introducerea liniei cărbunelui în tehnologia de fabricație a cărămizilor. Informații suplimentare pot fi obținute la sediul APM Mureș, strada Podeni nr. 10 Târgu-Mureș, în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00 și vineri, între orele 9.00 – 12.00.

preluat de pe www.zi-de-zi.ro