Examenul de Titularizare27 iun 2013

Peste 38.000 de candidați s-au înscris anul acesta la Examenul de Titularizare 2013, dintre care aproape 5.000 sunt absolvenți din promoția universitară de anul acesta. Cifra este similară cu cea de anul trecut. La examenul de Titularizare de anul acesta s-au înscris 38.456 de candidați, dintre care 4.728 sunt absolvenți din promoția curentă, potrivit datelor Ministerului Educației, obținute de Hotnews. Cifra este similară cu cea de anul trecut. Candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică pentru a lua titularizarea și a se angaja pe o perioadă nedeterminată. Pentru a fi angajați pe o perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5. Lista candidaților este publicată în fiecare an de către Ministerul Educației. Candidații care au promovat rămân definitive în sistemul de învățământ și nu contează dacă postul său nu mai este valabil, fiindcă inspectoratul este obligat să-i găsească un post în altă școală.
Calendarul examenului de Titularizare 2013
• 27 mai - 28 iunie - organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clase
• 30 iulie - desfășurarea probei scrise
• 5 august - afișarea rezultatelor
• 5-6 august - înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare
• 7 august - rezolvarea contestațiilor
• 8 august - afișarea rezultatelor finale
• 9 august - prima etapă de repartizare, pentru angajare pe perioadă nedeterminată
•14 august - etapa a doua de repartizare, pentru angajare pe perioadă determinată
•30 august - emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post
Ionela Costea – JSR
| |