Sighisoara




Atenție la scăldatul în Târnavă!

27 iun 2013

       Compartimentul Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sighișoara transmite că sighișorenii trebuie să fie atenți la scăldatul în râul Târnava Mare pentru că odată cu zilele călduroase de vară au creat o stare de bucurie, copii petrec timpul liber prin diverse activități, drumeții, sport precum și altele. Ceea ce încântă copii în această perioadă este totuși scăldatul atât la ștranduri, piscine, lacuri, dar și în râul Târnava Mare.
Oamenii legii informează că pe cursul râului Târnava Mare, în ultimii ani au fost executate diverse lucrări și excavații ale pietrișului și nisipului, ceea ce a dus la formarea unor locuri foarte adânci, punând în pericol viața oamenilor. Poliția Municipiului Sighișoara, adresează rugămintea tuturor părinților de a-și supraveghea permanent copii atunci când merg la scăldat în râul Târnava Mare, întrucât această plăcere și o clipă de neatenție se poate transforma într-o tragedie.

Ionela Costea – JSR