Cuantumul sumelor achitate ca taxă de timbru va fi majorat în unele cazuri și de 25 de ori, timbrul judiciar va fi eliminat, urmând să fie introdusă și obligativitatea achitării taxelor de timbre pentru unele categorii de cereri care în prezent sunt scutite de la plată. Modificările rezultă dintr-un proiect de ordonanță de urgență ce schimbă, în forma actuală, întregul sistem actual al taxelor judiciare de timbru. Potrivit acestei forme a ordonanței, printre principalele aspecte de noutate cuprinse în proiect sunt eliminarea timbrului judiciar și actualizarea cuantumului sumelor care se vor achita cu titlu de taxă de timbru. Astfel, în privința cererilor evaluabile în bani se constată o micșorare a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului procentului aplicabil valorii cererii de chemare în judecată, precum și o majorare semnificativă a unor taxe de timbru.
De exemplu, suma de plată va crește de la 4 lei, în prezent, la 100 de lei pentru taxele privind cererile de recuzare în materie civilă, de la 39 lei la 200 lei pentru cererea de divorț (întemeiată pe dispozițiile articolului 373, lit. a din Codul de procedura civilă), respectiv 100 lei (pentru cererea de divorț întemeiată pe dispozițiile art. 373, lit. b) si c), de la 39 lei la 100 lei pentru acțiunile formulate în domeniul dreptului de autor și de inventator și de la 10 lei la 50 lei pentru cererile de suspendare a executării silite. În același timp, va fi introdusă obligativitatea achitării taxelor de timbru pentru cereri care în prezent sunt scutite de la plată, precum cele pentru acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, care vor fi taxate cu 100 lei. În materie contravențională, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate va fi de asemenea taxată, cu 20 lei.
„Un aspect care în prezenta reglementare nu se regăsește privește contestația la executarea silită, prin care se invocă apărări privitoare la fondul dreptului (art. 712, alin 2 Cod procedură civilă), pentru care taxa de timbru se stabilește conform regulilor pentru cererile evaluabile în bani”, arată avocatul.
TAXA DE TIMBRU 2013: Plăți diferențiate
Conform proiectului, vor fi introduse și taxe de timbru differentiate în funcție de calea de atac a apelului sau a recursului, iar în cazul recursului - în funcție de motivele de recurs invocate. Un alt element de noutate va fi restituirea taxei judiciare de timbru, total sau parțial, în anumite situații, precum atunci când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, când în procesul de divorț părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat, precum și când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici. Dreptul de a solicita restituirea va putea fi exercitat în termen de un an.
În același timp, va fi modificată și destinația sumelor provenite din taxele judiciare de timbru, 50% urmând să fie vărsate la bugetul statului și repartizați și către bugetul Ministerului Justiției.
Din impozitul pe veniturile avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești, o cotă de 75% va fi distribuită tot către Ministerul Justiției, precum și către Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Taxa se adaptează la inflație
Argumentul invocat de autorități pentru toate aceste schimbări este acela că taxele judiciare de timbru au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflație, iar sistemul de taxare trebuie să permit inclusiv acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale, cu un echilibru „corespunzător” între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ și „obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor”, neadoptarea în regim de urgență a acestor măsuri urmând să conducă la conservarea unui sistem de taxare „neadecvat”, cu consecințe negative pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului judiciar.
Documentul prevede inclusiv actualizarea taxelor judiciare fixe și corelarea lor „cu costurile reale” ale procesului judiciar, odată cu menținerea principiilor de calcul progresiv pentru cererile evaluabile în bani, astfel încât „să se descurajeze promovarea acțiunilor cu miză economică redusă”. Un aspect pozitiv îl constituie adaptarea taxelor judiciare de timbru la condițiile actuale ale inflației și, în principal, la necesitățile financiare ale instanțelor de judecată. Tot un aspect pozitiv îl reprezintă și eliminarea timbrelor judiciare. De exemplu, prin majorarea de la 4 lei la 100 lei a taxei de timbru privind recuzarea se descurajează abuzul de drept și tendința de deturnare a acestei instituții de la scopul pentru care a fost instituită. Ar putea constitui o împovărare a justițiabilului, însă nu și o îngrădire întrucât proiectul de lege prevede posibilitatea pentru persoanele fizice de a beneficia de scutiri, eșalonări, reduceri sau amânare a plății taxelor. Din punctul meu de vedere, nu se îngrădește accesul la justiție privind cererile pentru obținerea daunelor morale întrucât se stabilește o taxă fixă (și nu un procent din valoarea pretențiilor), cuantum rezonabil, de altfel, în raport de cuantumul pretențiilor. Prin cuantumul său, taxa nici nu poate fi considerate utilă din punct de vedere al reducerii numărului cererilor Astfel, conform proiectului, acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, până la valoarea de 500 lei vor fi taxate cu 8 %, dar nu mai puțin de 20 lei, cele cu valoarea între 501 lei și 5.000 lei vor fi taxate cu 40 lei + 7 % pentru ce depășește 500 lei, cele cu valoarea între 5001 lei și 25.000 lei vor fi taxate cu 355 + 5% pentru ce depășește 5000 lei, cele cu valoarea între 25.001 lei și 50.000 lei vor fi taxate cu 1.355 lei + 3 % pentru ce depășește 25.000 lei, cele cu valoarea între 50.001 lei și 250.000 lei vor fi taxate cu 2105 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei, iar cele cu valoarea peste 250.000 lei vor fi taxate cu 6105 lei + 1% pentru ce depășește 200.000 lei. Vor fi taxate și acțiuni prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora. În cazul acțiunilor posesorii, taxa judiciară de timbru va fi calculată la o valoare care se stabilește la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită. Taxa judiciară de timbru pentru acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate va fi calculată la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituți, taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituții.
În ceea ce privește cererile în materia partajului judiciar, cele pentru stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar vor fi taxate cu 50 lei pentru fiecare coproprietar, cele pentru creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună, vor fi taxate cu 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită, cererea de raport va fi taxată cu 3 % din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită, cererea de reducțiune a liberalităților excesive va fi taxată cu 3 % din valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților. Dacă cererile în materia partajului judiciar se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta vor fi timbrate cu o singură taxă, de 5% din valoarea masei partajabile.
Cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii special din Codul de procedură civilă, vor fi taxate cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000 lei. Cererile privind ordonanța de plată vor fi taxate cu 200 lei, iar cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept vor fi taxat cu 100 lei.
Cererile formulate pe cale de ordonanță președințială, când sunt neevaluabile în bani, vor fi taxate cu 20 lei. Când cererea formulată pe cale de ordonanță președințială este evaluabilă în bani, aceasta vor fi taxate cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, dacă valoarea ei depășește 2.000 lei.
Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice vor fi taxate cu 100 lei. Tot cu 100 lei vor fi taxate cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nepatrimonial, cererile în anularea sau în constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial, cererile care privesc dreptul de folosință a bunului închiriat sau arendat, dacă acestea nu privesc și plata anumitor sume de bani, și acțiunile în grănițuire. În ipoteza în care prin aceeași cerere se revendică și o porțiune de teren, la taxa judiciară de timbru stabilită pentru acțiunea în grănițuire se va adăuga și taxa corespunzătoare valorii suprafeței revendicate.
Cererea privind repunerea părților în situația anterioară, când nu este accesorie acțiunii în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, va fi taxată cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei. Cererile de recuzare în materie civilă, pentru fiecare participant la process pentru care se solicită recuzarea, vor fi taxate cu 100 lei, cererile de strămutare în materie civilă vor fi taxate cu100 lei, cererile de repunere în termen vor fi taxate cu 20 lei, cererile de perimare vor fi taxate cu 20 lei și cererile de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare și despăgubirile vor fi taxate 20 lei. Cererile de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecate vor fi taxate cu 20 lei, cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părților, vor fi taxate cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată, cererile pentru refacerea înscrisurilor și a hotărârilor dispărute vor fi taxate cu 50 lei, cererile pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanță, vor fi taxate cu 0,20 lei/pagină, cererile pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie, vor fi taxate cu 1 leu/pagină, cererile pentru eliberarea oricăror alte certificate prin care se atestă fapte sau situații rezultate din evidențele instanțelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora, vor fi taxate cu 1 leu/pagină, iar cererile pentru eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive, vor fi taxate cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.
În materia executării silite, cererile pentru încuviințarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu, vor fi taxate cu 20 lei, iar cererile de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii, vor fi taxate cu 50 lei. În cazul contestației la executarea silită, taxa va fi calculată la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei.
Alte categorii de cereri care vor fi taxate sunt cele prin care părțile solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere (cu 20 lei), cele în legătură cu măsurile asiguratorii (cu 100 lei) și contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației (cu 20 lei). Când cererile au ca obiect instituirea de măsuri asiguratorii asupra navelor și aeronavelor se taxează cu 1.000 lei, iar în cazurile în care înțelegerea sau acordul de mediere privește transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia sau mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acțiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat.
În cazul în care înțelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate.
Cererile pentru dobândirea personalității juridice, pentru autorizarea funcționării și pentru înregistrarea unor persoane juridice vor fi taxate cu 300 lei pentru înregistrarea partidelor politice sau pentru modificarea statutului acestora, cu 200 lei pentru dobândirea personalității juridice de către organizațiile prevăzute în Legea dialogului social, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora și cu 100 lei pentru dobândirea personalității juridice de către asociațiile fără scop lucrativ, fundații, uniuni și federații de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora. (continuare în numărul viitor)
Anca Maria Radu – JSR