Sighisoara




Fost primar al Sighișoarei propus pentru titlul de cetățean de onoare

10 iul 2013

      În ultima ședință a Consiliului Local a fost prezentată propunerea Asociației Astra Sighișoara de conferire a titlului de cetățean de onoare lui Ștefănescu Constantin fost primar al Sighișoarei. Consilierii au dat un acord de principiu în acest sens iar în ședința din acesta lună ar urma ca pe ordinea de zi să se regăsească și acest proiect de hotărâre de conferire a titlului de cetățean de onoare lui Ștefănescu Constantin. Potrivit regulamentului titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Sighișoara” reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de către Consiliul Local al Municipiului Sighișoara în baza Legii și a „Statutului municipiului”. Potrivit regulament dacă fostul primar va primi titlul de cetățean de onoare al Sighișoarei va avea dreptul de a lua cuvântul în ședințele Consiliului Local, de a participa la toate manifestările desfășurate sub patronajul Consiliului Local. Va avea și unele facilități, respectiv dreptul de a călători gratuit pe toate mijloacele de transport în comun din municipiu, dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local acesta urmând a fi scutit și de plata impozitelor și taxelor datorate bugetului local.

Anca Maria Radu – JSR