Sighisoara




În Sighișoara suntem mai puțini…

10 iul 2013

      Scădere importantă a populației Sighișoarei, potrivit datelor recensământului. S-a făcut public numărul populației stabile din Sighișoara, potrivit recensământului din 2011. Astfel în momentul de față Sighișoara numără 28.102 locuitori față de 32.304 conform recensământ din 2002, Sighișoara înregistrând astfel în 9 ani o scădere de 4202 persoane. Se observă o scădere de 13,1 % a populației Sighișoarei cu mult mai mare decât cea dintre recensământul din 1992 și cel din 2002, atunci scăderea fiind de 10,1%. Cel mai mare număr al populației l-a înregistrat Sighișoara în 1992 atunci populația Sighișoarei depășind 36.000 persoane. Dacă odată se spunea că în Sighișoara raportul între bărbați și femei ar fi de 1 la 7, acum acesta tinde să devină 1 la 1 și aceasta întrucât avem 14.610 femei și 13.492 bărbați, diferența între cele două sexe fiind de doar 0,8%. Chiar dacă am înregistrat o scădere a numărului populației, în Sighișoara majoritatea celor recenzați sunt de naționalitate română. Din total populație 28.102 persoane, avem 19.632 români, adică un procent de 69,85%.  Maghiarii reprezintă 16,52 % din total populație, fiind înregistrate conform recensământ 4643 persoane de etnie maghiară. Sașii au mai rămas doar 1,43 %, 403 persoane declarându-se la recensământ de etnie germană. Avem și 147 rromi, adică un procent de 0,52%. În Sighișoara potrivit date recensământ conviețuiesc alături de noi și 4 bulgari, 5 italieni și 3 ceangăi.

Cu studiile superioare sighișorenii stau mai prost…

Doar 12,65% din populația Sighișoarei are studii superioare, asta relevă datele ultimului recensământ. Cei mai mulți sighișoreni au studii medii, adică au absolvit liceul sau au urmat o școală profesională sau de ucenici. Vorbim în acest caz de 17.492 de sighișoreni, adică 62,24% din populația Sighișoarei. 5273 sighișoreni adică 18,76% au studii gimnaziale, adică 8 clase. Au absolvit până la 4 clase 2423 sighișoreni adică 8,62% din total populație și avem și 473 sighișoreni fără școala și 157 analfabeți.

Albești comună fruntașă

Comuna Albești se numără printre comunele cu cel mai mare număr de populație stabilă 5345 persoane. Potrivit recensământului Daneșul are 4874 persoane, este urmat de Vânători cu 3901 persoane, Apold cu 2892 persoane, Nadeș cu 2484 persoane și Saschiz cu 1965 persoane. 50,2% din populația județului locuiește la orașe, cu patru procente mai puțini fiind cei ce locuiesc la sate.

Situația pe județ, conform recensământului

La 20 octombrie 2011 populația stabilă a județului Mureș era de 550.846 persoane, din care 281.905 femei (51,2 %). Față de situația existentă la recensământul anterior, populația stabilă a scăzut cu 30.005 persoane (-5,2 %). Această scădere este mai accentuate în rândul persoanelor de sex masculin, care s-a redus cu 15.365 persoane (-5,4%), în timp ce numărul persoanelor de sex feminin a fost cu 14.640 (-4,9%) mai mic.

Structura etnică

Rezultatele definitive ale recensământului din 2011 mai arată că în județul Mureș se înregistrează puțini români și maghiari în județul Mureș, dar mai mulți romi față de ultimul recensământ din 2002. S-au declarat români 277.372 persoane reprezentând 52,6% din numărul total al populației, maghiari 200.858 persoane însemnând un procent de 38,1%, romi 46.947 persoane (8,9 %) iar numărul celor care s-au declarat germani a fost de 1.478 persoane (0,3%). Față de recensământul din anul 2002 sa înregistrat o creștere a ponderii populației de etnie romă (de la 7,0 % la 8,9 %) și o descreștere a ponderii populației de etnie română (de la 53,3% la 52,6%) și a celei de etnie maghiară (de la 39,3 % la 38,1 %).

Distribuția populației stabile pe medii de rezidență

În municipii și orașe trăiesc 276.773 persoane, reprezentând 50,2 % din totalul populației stabile. Față de situația de la penultimul recensământ, ponderea populației stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural. Creșterea populației în mediul urban este dată și de faptul că multe comune au fost transformate în urmă cu câțiva ani în orașe.

Structura populației pe grupe de vârstă

Potrivit reprezentanților Direcției Județene de Statistică Mureș, a crescut numărul copiilor de până la 14 ani și numărul populației de peste 85 de ani față de datele prezentate la recensământul din 2002. La 20 octombrie 2011, copiii (0 -14 ani) dețin o pondere de 16,8 % în totalul populației stabile a județului, populația tânără (15 - 24 ani) reprezintă un procentaj de 12,4 %, persoanele mature (25 – 64 ani) formează majoritatea (54,4 %), iar persoanele în vârstă de 65 ani și peste reprezintă 16,4% din total. Persoanele în vârstă de 85 ani și peste dețin o pondere de 1,3 % în totalul populației stabile.

Structura confesională a fost declarată de 525.764 persoane din totalul populației stabile și arată că 53,5 % dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 26,3 % s-au declarant de religie reformată, 9,2 % de religie romano-catolică, 2,3 % de religie unitariană, 2,1 % de religie grecocatolică, 1,8 % de religie penticostală, 1,7 % de religie adventistă de ziua a șaptea, iar 1,3 % Martorii lui Iehova. Ponderi între 0,2 % - 0,4 % au înregistrat următoarele religii: baptistă (0,4 %), creștină după evanghelie (0,2 %) și evanghelică (0,2 %). Persoanele de altă religie decât cele prezentate mai sus reprezintă 0,6 % din total. S-au declarat „fără religie ” sau atei un procent de 0,5 % din totalul populației.

Structura populației stabile pe stări civile

Din totalul populației stabile a județului, 46,3 % sunt persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). Erau căsătoriți 127.118 bărbați și 128.048 femei. Nu au fost niciodată căsătorite o proporție de 40,3 %, persoanele văduve reprezintă 9,5 % din totalul populației stabile, iar persoanele divorțate dețin o pondere de 3,8 %. În uniune consensuală au declarat că trăiesc 25.330 persoane. Astfel, față de 2002, numărul persoanelor văduve și divorțate a crescut cu câteva puncte procentuale.

Structura după nivelul de instruire absolvit

În rândul mureșenilor nivelul educației a mai crescut față de anul 2002. Din totalul populației stabile de 10 ani și peste, 44,5 % au nivel scăzut de educație (primar, gimnazial sau fără școală absolvită), 43,7 % nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri) și 11,8 % nivel superior. La 20 octombrie 2011 erau 8.498 persoane analfabete.

Persoane plecate pe perioadă îndelungată în străinătate

Numărul persoanelor plecate în străinătate este subevaluat, potrivit Direcției Județene de Statistică Mureș, existând familii întregi plecate în străinătate la data recenzării. Astfel, numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puțin un an, dar care nu fac parte din populația  stabilă, este de 11.764 și, evident, nu cuprinde decât o parte a numărului de emigrant externi. Sub-înregistrarea semnificativă a fost cauzată de faptul că, la momentul critic al recensământului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate și nici nu au existat alte persoane în țară care să declare informațiile solicitate despre aceștia. 
Comunele cu cel mai mare număr de populație stabilă sunt: Sângeorgiu de Mureș (9304 persoane), Sâncraiu de Mureș (7489 persoane), Band (6446 persoane), Gurghiu (6091 persoane), Pănet (6033 persoane), Ceuașu de Câmpie (5964 persoane), Ernei (5835 persoane), Cristești (5824 persoane), Sântana de Mureș (5723 persoane), Gornești (5577 persoane), Albești (5345 persoane), Adămuș (5147 persoane), Hodac (5104 persoane), iar cele cu cel mai mic număr de persoane sunt: Cozma(562 persoane), Băla (756 persoane), Bichiș (805 persoane), Vețca (892 persoane), Crăiești (924 persoane), Papiu Ilarian (963 persoane), Tăureni (989 persoane).
Populația stabilă a municipiului Târgu Mureș este de 134.290 persoane. Populația stabilă a celorlalte municipii și orașe este următoarea: Municipiul Reghin - 33.281 persoane, Municipiul Sighișoara - 28.102 persoane, Municipiul Târnăveni - 22.075 persoane, Orașul Luduș - 15328 persoane, Orașul Sovata – 10385 persoane, Orașul Iernut - 8705 persoane, Orașul Ungheni – 6945 persoane, Orașul Sărmașu - 6942 persoane, Orașul Miercurea Nirajului - 5554 persoane, Orașul Sângeorgiu de Pădure – 5166 persoane.
La recensământul din octombrie 2011, în județul Mureș s-au declarant analfabete 8.498 de persoane. Clasamentul pe orașe al ponderii analfabeților în funcție de numărul de locuitori este următorul:
1. Sărmașu (158 de persoane analfabete la 6.942 de locuitori, pondere de 2,27%)
2. Iernut (173 de persoane analfabete la 8.705 de locuitori, pondere de 1,98%)
3. Ungheni (100 de persoane analfabete la 6.945 de locuitori, pondere de 1,43%)
4. Târnăveni (242 de persoane analfabete la 22.075 de locuitori, pondere de 1,09%)
5. Reghin (342 de persoane analfabete la 33.281 de locuitori, pondere de 1,02%)
6. Sângeorgiu de Pădure (44 de persoane analfabete la 5.166 de locuitori, pondere de 0,85%)
7. Miercurea Nirajului (43 de persoane analfabete la 5.554 de locuitori, pondere de 0,77%)
8. Luduș (113 de persoane analfabete la 15.328 de locuitori, pondere de 0,73%)
9. Sighișoara (157 de persoane analfabete la 28.102 de locuitori, pondere de 0,55%)
10. Târgu-Mureș (588 de persoane analfabete la 134.290 de locuitori, pondere de 0,43%)
11. Sovata (36 de persoane analfabete la 10.385 de locuitori, pondere de 0,34%).

În ierarhia pe comune întocmită în funcție de numărul persoanelor analfabete, pe primele cinci poziții se situează Band (509), Eremitu (300), Vânători (296), Mica (279) și Brâncovenești (239), în timp ce la polul opus se află Vețca (0), Crăiești (6) Papiu Ilarian (6), Hodoșa (7) și Stânceni (7).

Anca Maria Radu – JSR 



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences