Pregătirea bobocilor pentru școală12 sep 2013

Obiceiurile alimentare sănătoase în copilărie și adolescență reprezintă o premisă a dezvoltării optime atât în plan fizic cât și intelectual, prevenind problemele pe termen scurt cum sunt anemia, obezitatea, tulburările alimentare, întârzierile în dezvoltare, cariile dentare și pe termen lung anumite boli cum ar fi: bolile cardiovasculare, diabetul, osteoporoza, precizează medicii.
O alimentație echilibrată furnizează organismului elemente nutritive necesare funcționării optime a acestuia. Astfel medicii vă recomandă adoptarea unui mod de viață echilibrat pentru copilul d-voastră, atât în ceea ce privește alimentația, mediul de viață ambiental cât și vestimentația. În alimentația copilului este importantă servirea a trei mese principale pe zi și a două gustări, acestea să cuprindă un mic dejun bogat îm fructe și legume, consumul de produse lactate proaspete și pâine integrală, consumul adecvat de lichide; prânzul trebuie să cuprindă cel puțin două feluri de mâncare iar la cină să se evite mâncarea care solicit un efort digestiv puternic (iahnie de fasole, compoturi).
Prin renunțarea la alimentele cu conținut caloric ridicat, bogate în grăsimi sau zaharuri, cum dealtfel și prin practicarea unor exerciții fizice se ajunge la menținerea echilibrului caloric. Copiii cu vârsta cuprinsă între 1 – 3 ani trebuie să consume aproximativ 1300 Kcal/zi; cei cu vârsta cuprinsă între 4 – 6 ani: 1800 Kcal/zi; cei cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani: 2400 Kcal/zi; băieții cu vârsta cuprinsă între 11 – 14 ani: 3100 Kcal/zi, iar fetele: 2600 Kcal/zi; băieții cu vârsta cuprinsă între 15 – 19 ani: 3500 Kcal/zi, iar fetele: 2800Kcal/zi. În ceea ce privește mediul ambiental acesta să fie plăcut, camera aerisită zilnic, iluminarea naturală și artificială să fie bună, amplasarea biroului în încăpere să fie astfel încât lumina să cadă din partea stângă. Poziția copilului la masa de birou acasă și în bancă la școală să fie cu tălpile pe podea, genunchii îndoiți sub un unghi drept, umerii să fie simetrici, capul puțin înainte, distanța de la ochi până la masă să fie de 30-35 cm, spatele sprijinit de speteaza scaunului, poziția cotului pe masa de scris să fie sub un unghi de 30 grade pentru a se preveni apariția viciilor de postură sau a deformărilor coloanei vertebrale. Tot în această perioadă, importantă, odată cu începerea noului an școlar când programul copiilor se va schimba total, recomandăm părinților să-și arate disponibilitatea față de copiii lor mai mult decât de obicei pentru a-i ajuta să se acomodeze mai ușor la noul program. Părinții împreună cu copiii să înceapă pregătirea pentru școală cu cel puțin o săptămână înainte de începerea școlii acordând o importanță deosebită alegerii ghiozdanelor și a rechizitelor necesare.
Anca Maria Radu – JSR
| |