Sighisoara




27 de câini au fost dați în adopție într-o singură lună în Sighișoara

12 sep 2013

    Ferenghel Monica președinta Asociației pentru Drepturile Animalelor Sighișoara a precizat că de la începutul anului și până acum au fost dați în adopție 150 caini. Aceasta a făcut apel la consilierii locali să adopte și ei câte un câine pentru a da un exemplu cetățenilor din Sighișoara. În cele două adăposturi din Sighișoara și Albești se află acum 150 câini depășind cu mult capacitatea acestora. Oricând, în orice perioadă a anului sighișorenii pot adopta câini de la Adapostul pentru animale din Sighișoara sau cel din Albești. Asociația pentru Drepturile Animalelor va desfășura o amplă campanie de sterilizare a câinilor din Sighișoara, în perioada 12-18 septembrie. 
Sterilizările fac parte dintr-o campanie derulată împreună cu o fundație din Germania și vor fi realizate la sediul ADA în Cornești la serele Primăriei în fiecare zi între orele 8.00 și 16.00, cei care doresc sterilizarea câinilor putându-se adresa membrilor ADA.

Anca Maria Radu – JSR