Ziua Porților Deschise la Fundația Veritas19 sep 2013

Fundația Veritas organizează, joi, 19 septembrie între orele 10.00 și 20.00 Ziua Porților Deschise. În cadrul evenimentului copii vor putea regăsi jocuri, ateliere de creație, un program artistic, tombolă, dulciuri și multe alte surprize. Evenimentul a ajuns anul acesta la ediția a II-a. Sub sloganul Fără mare cheltuială ajuți un copil să meargă la școală! Fundația Veritas organizează o strângerea de fonduri. Scopul acestui eveniment fiind acela de a da o mână de ajutor celor 100 de copii defavorizați să primească rechizite școlare, o masă caldă zilnic și meditații școlare. Mai multe informații despre acest eveniment caritabil, ne-a oferit Petronia Popa, directorul fundației Veritas. „Suntem în septembrie început de nou an școlar, noi provocări. Anul trecut a fost prima ediție a Zilei Porților Deschise și am primit în comunitate vești că este foarte așteptată această activitate, iar atunci ne-am adunat forțele și am zis hai să pornim la a II-a ediție. Vom avea tot felul de activități și ateliere de creație, delicii, mici, frigărui, invitați artiști de la Teatru Tact, care ne vor oferi 2 reprezentații care vor fi puse în scenă special pentru copii. Nu vor lipsi atelierele de hairstyling, manichiură, brățări, felicitări, se vor face poze pentru copii și aceștia vor avea posibilitatea să își personalizeze propriile rame. Va fi o zi deosebită și speră ca vremea să fie de partea noastră, însă dacă vremea nu ține cu noi avem și planul B, iar evenimentul se va ține în interiorul clădirii deoarece avem spații suficiente să găzduim toate activitățile ce le avem organizate”.
La acest eveniment caritabil sunt așteptați copii, părinți, bunici, care vor să aducă un zâmbet pe buzele acestor copii care au nevoie de ajutorul nostru.
Ionela Costea – JSR
| |