Concert caritabil pentru un tânăr sighișorean19 sep 2013

Sighișorenii sunt așteptați, joi 19 septembrie la concertul caritabil organizat pentru tânărul sighișorean, Raul Mihai Săvuț, în vârstă de 17 ani care se află într-un moment de cumpănă a vieții sale. A fost diagnosticat cu leucemie și necesită tratamente medicale de specialitate, dar și sânge grupa AB cu RH pozitiv. Un grup de foști colegi de școală generală a lui Raul, în prezent elevi ai Colegiului Național Mircea Eliade alături de Consiliul Director și cadre didactice, au hotărât organizarea unui spectacol caritabil pentru strângerea de fonduri menite să vină în sprijinul tânărului sighișorean.
Colegii tânărului implicați în organizarea acestui concert caritabil ne-au mărturisit că vor fi mai multe momente artistice. Concertul va fi deschis de fosta lui învățătoare din școala generală, Anda Moldovan, care va interpreta câteva cântece la chitară, iar fostul lui diriginte, Zaharie Stroian va prezenta alături de Ansamblul Românașul o suită de dansuri populare. Andreea Nițu, fostă colegă a tânărului va proiecta spectatorilor o prezentare PowerPoint despre boala lui Raul Mihai Săvuț, iar Ștefania Pârlea va interpreta cântece populare, urmată de Horia Suciu alături de trupa lui precum și trupele Kids și Puzzle. Doi foști colegi ai lui Raul, de la Liceul Joseph Haltrich, Teodora David și Alex Mihai Șuto vor cânta rock. Concertul îi va avea în final pe frații Gheza și invitatul surpriză al evenimentului Vizi Imre. Colegii lui Raul mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat acestei cause și vă așteaptă în număr cât mai mare la Sala Mihai Eminescu. Evenimentul se va desfășura joi începând cu ora 17.00, iar prețul unui bilet este de 10 lei, bani ce vor fi donați pentru a-l ajuta pe Raul.
Ionela Costea – JSR
| |