Sighisoara




Primim gunoi din întreg județul?

25 sep 2013

       Mai multe orașe din județ cer aprobarea depozitării deșeurilor la groapa de deșeuri din Sighișoara și aceasta întrucât doar această groapă este conformă. Solicită să aducă gunoiul la Sighișoara, orașe precum Tîrnăveni, Reghin, Iernut și Luduș iar în ședința de joi consilierilor locali urmează a le fi prezentat un proiect de hotărâre în acest sens. În ședințele anterioare consilierii s-au opus în mai multe rânduri depozitării gunoiului chiar și a unor sate sau comune la Sighișoara si aceasta pentru a nu se umple groapa de deșeuri și în câțiva ani să fim noi nevoiți să ducem gunoiul la kilometrii distanță, cu costuri ridicate. În aceste condiții este greu de crezut că joi consilierii vor vota pentru depozitarea la Depozitul de deșeuri nepericuloase al Municipiului Sighișoara, a deșeurilor menajere provenite din unitățile administrativ-teritoriale Tîrnăveni, Reghin, Iernut și Luduș. Cum am ajuns să fim solicitați a depozita gunoi din mare parte a județului?
Depozitul de la Sighișoara este în acest moment singurul din județ care este conform cu normele de mediu. Despre al doilea depozit ce ar trebui construit pentru preluare deșeurilor din județ, în localitatea Sânpaul se vorbește de mult timp dar încă se așteaptă construcția lui. Chiar dacă se dau asigurări că depozitul este nepoluant, că solul și pânza freatică nu sunt afectate de tonele de deșeuri depozitate zilnic la Sighișoara rămâne în discuție problema umplerii în câțiva ani a depozitului. 
În 2006 se spunea că Groapa de gunoi a municipiului Sighișoara mai poate primi deșeuri încă 10 ani de acum încolo. Tot atunci se spunea că anual sunt aduse la groapa de gunoi a municipiului Sighișoara între 25.000 și 30.000 de tone de deșeuri menajere, iar în cazul în care ar fi depozitate și deșeurile din Luduș, Târnăveni și Iernut cantitatea s-ar putea tripla. De atunci cantitățile de deșeuri aduse în groapa de la Sighișoara a crescut pentru că toate gropile orășenești de gunoi din județul Mureș au fost închise. 
S-a sperat mereu că se va construi un depozit regional, prima dată propus la Ungheni, ulterior la Sânpaul. Deocamdată au rămas la stadiul de promisiuni, iar problema deșeurilor județului se solicită acum a fi soluționată de Sighișoara. În acest an municipalitatea a depus documentația de mediul pentru a putea începe lucrările de extindere a depozitului de deșeuri cu a treia celulă. Potrivit anunțului postat pe site-ul municipalității, o astfel de cerere este necesară pentru depozitele care primesc mai mult de 10 tone/zi sau au capacitatea mai mare de 25.000 de tone, deci în condițiile în care depozitul regional de deșeuri de la Sânpaul nu se realizează în Sighișoara groapa de gunoi se extinde. În numărul de săptămâna viitoare vă vom informa dacă au votat consilierii sighișoreni pentru sau împotriva aducerii la Sighișoara a deșeurilor din Tîrnăveni, Reghin, Iernut și Luduș.

Anca Maria Radu – JSR