Sighisoara




La Sighișoara, polițiști din toată țara acuză Guvernul de lipsă de transparență și anunță proteste

10 oct 2013

      Sindicaliștii din Poliție au decis vineri la Sighișoara măsurile de protest pe care le vor lua și acuză Guvernul Ponta de lipsă de transparență și dezbatere în luarea unor decizii. Polițiștii sunt nemulțumiți de demersul vicepremierului Liviu Dragnea de trecere a unor structuri ale Poliției Române în subordinea autorităților locale, fără o dezbatere și o consultare prealabilă a celor ce vor fi implicați în acest proces. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a organizat week-endul trecut la Sighișoara, la hotel Cavaler întâlnirea anuală la care au participat lideri din teritoriu și membrii ai Biroului Permanent. Aceștia au stabilit să le solicite premierului României Victor Ponta și vicepremierului Liviu Dragnea o întâlnire și totodată retragerea inițiativei ce vizează viitorul polițiștilor români. 
„Vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat primarilor analizarea oportunității preluării unor structuri ale Poliției Române - ordine publică și siguranță rutieră - la autoritățile locale, dar această măsură ar presupune nu doar sarcina numirii șefilor de Poliție ci și obligativitatea susținerii structurilor de Politie.” a declarat președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Toader Paraschiv după întâlnirea de la Sighișoara. Acesta a adăugat că la Sighișoara s-a decis și că dacă vocea lor nu va fi auzită la Guvern, polițiștii vor ieși în stradă și vor declanșa în două săptămâni un miting de protest.
Vă prezentăm mai jos Comunicatul de presă transmis de FSNPPC în urma întâlnirii de la Sighișoara:
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, organizație sindicală națională care reprezintă interesele a peste 50.000 membri, a urmărit cu îngrijorare evoluția declarațiilor factorilor politici cu privire la proiectul vicepremierului Liviu Dragnea de a trece unele structure ale POLIȚIEI ROMÂNE – ordinea publică și poliția rutieră – în subordinea autorităților locale.
Luând act de ultimele declarații ale Premierului Victor Ponta, care a acceptat, la presiunea primarilor, acest demers de aservire politică a POLIȚIEI ROMÂNE, Comitetul Federal al FSNPPC și Consiliul General al SNPPC, foruri decizionale al organizațiilor, care reunesc președinții sindicatelor componente ale federației și președinții tuturor Birourilor Executive Teritoriale ale SNPPC, întrunite în ședința de lucru în 4 și 5 octombrie a.c., au HOTĂRÂT, CU UNANIMITATE DE VOTURI, următoarele direcții de acțiune sindicală:
FSNPPC solicită public o întrevedere cu Premierul VICTOR PONTA, în vederea respectării de către Guvern a dialogului social și analizării, împreună cu partenerii sociali, a efectelor proiectului Dragnea.
Reamintim faptul că SNPPC i-a solicitat, în luna iulie, vicepremierului Dragnea o întrevedere, dar acesta a declinat-o.
Luni, 7 octombrie a.c., FSNPPC va înainta, Premierului Victor Ponta, o solicitare, la care vom anexa tabelul cu semnăturile tuturor președinților Sindicatelor Federației și Birourilor Executive Teritoriale ale SNPPC, solicitând Guvernului României, să respecte angajamentele asumate în campania electorală, precum și dialogul social.
FSNPPC condamnă public, încă odată, modul de repartizare a fondurilor din bugetul național către ministere, funcție de culoarea politică și precizează că lipsa unui răspuns pozitiv la invitația cu privire la dialog va conduce la declanșarea unor ample măsuri de protest.
Menționăm faptul că liderii noștri de sindicat au fost contactați de membri, care le-au cerut măsuri rapide de protest. În acest sens, sute de polițiști au completat, la aceasta oră, tabele în care și-au manifestat dorința de a picheta sediul Guvernului.” se arată în comunicatul semnat de Biroul Executiv al FSNPPC și Biroul Executiv Central al SNPPC.

Anca Maria Radu – JSR