Sighisoara




Uite ajutoarele… nu mai sunt ajutoarele!!!

10 oct 2013

       Pare un joc de-a ascunselea, însă este realitatea. În urmă cu două săptămâni eram informați că la sediul municipalității la Serviciul de Asistență socială se depun Cererile privind acordarea ajutoarelor pentru încălzire cu gaze naturale/energie termică/energie electrică/lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. La începutul acestei săptămâni am primit un anunț care sună cam așa: Municipiul Sighișoara anunță beneficiarii de ajutoare de încălzire că, până la apariția noilor norme metodologice, se sistează depunerea dosarelor. Noile formulare de cerere și anexele aferente vor fi puse la dispoziția beneficiarilor la o dată ce va fi comunicată ulterior. Așadar, deocamdată nu se mai primesc cererile, nicio referire însă la cei ce le-au depus până acum. 
Anul acesta, ca urmare a includerii consumatorului de energie electrică în rândul beneficiarilor de ajutoare de încălzire, a fost obligatorie modificarea normelor metodologice și, implicit, a vechiului formular de cerere. Formularele necesare pe care beneficiarii de ajutoare pentru încălzire vor trebui să le completeze întârzie. În anii precedenți, în jurul datei de 10 octombrie, formularele erau deja distribuite către asociațiile de proprietari și ceilalți beneficiari. Așadar sighișorenii nu pot solicita acordarea de ajutoare de încălzire până când nu vor apărea noile formulare de cerere și implicit, normele metodologice de aplicare a OG nr. 27/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece. Abia după apariția acestor norme, Direcția de Asistență Socială va putea face comandă de tipizate pentru ajutoarele de încălzire.
Familiile și persoanele singure cu venituri reduse beneficiază, în perioada sezonului rece (1 noiembrie 2013 – 31 martie 2014) de acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței. Există situații în țară în care, cei care se încălzesc cu energie termică vor primi și în acest an ca și un ajutor financiar de la Primărie, cu excepția celui de la Guvern. În Sighișoara nu se acordă astfel de ajutoare suplimentare. 

Anca Maria Radu – JSR