Atleta sighișoreană Mădălina Florea, o mândrie pentru Sighișoara21 nov 2013

Atleta sighișoreană Mădălina Florea a participat la Cupa României la cros, concurs desfășurat la Băile Felix, unde a obținut locul I la tineret astfel calificându-se la Campionatele Europene de la Belgrad ce vor avea loc luna viitoare. Nici atleții de la CSS Sighișoara nu s-au lăsat mai prejos, aceștia au urcat pe podium, ocupând locuri fruntașe. Pregătirea acestora este realizată de către antrenorul Ioan Avram, care ne-a oferit mai multe detalii despre activitatea atleților sighișorenii și pregătirea care se desfășoară în această perioadă pentru competițiile de iarnă, care bat la ușă.
„Avem o perioadă de pregătire pentru competițiile de iarnă. În ianuarie, februarie, martie sigur o să fie Campionatele Naționale de Sală atât pentru Juniori cât și pentru copii. Sâmbătă, 9 noiembrie a avut loc Cupa României la Băile Felix, unde am participat cu o echipă de băieți la cros, am venit pe locul I, la individual Marius Popa a venit pe locul II, Sara Sedereși pe locul 10, Daniel Sedereși pe 5 și ultima o las pe Mădălina Florea, care a câștigat locul I la tineret și a obținut și calificarea la Campionatele Europene de Cros de la Belgrad. Pregătirea este în primul rând pentru sală și facem o pregătire fizică generală și pe urmă o să-i dăm drumul din nou la alergări de durată, iar selecția la atletism este permanentă la noi. Cine dorește să practice atletismul, poate să vină între orele 15.00 și 17.00, ne găsește pe stadion. Cu Mădălin Florea am avut un cantonament la Felix de o săptămână, a avut și examenele la facultate, dar toată pregătirea a mers bine și ca dovadă, rezultatele care au venit acum la Cupa României. Peste 2 săptămâni are Campionatele Mondiale, la Ciba în Japonia. Echipa României nu este așa grozavă anul acesta în comparație cu anul trecut, dar sperăm să ne comportăm bine și așteptăm cu încredere Campionatele Europene. La aceste campionate ea nu o să alerge la proba ei de bază pe categoria ei, va alerga la senioare”.
Atleta sighișoreană Mădălina Florea ce peste doua săptămâni va participa la Ciba în Japonia la Campionatul mondial pe echipe pe continente, desfășoară în această perioadă o pregătire pentru concursurile ce vor urma. Noi am stat de vorbă cu ea și am aflat mai multe amănunte despre competițiile la care a participat în ultima perioadă. „Anul acesta am avut foarte multe concursuri și încă o să mai am. Până acum un concurs care mi-a plăcut și am avut un rezultate foarte bun a fost în vară la Campionatele Europene de tineret în luna iulie, unde am obținut locul VI în proba de 5 km, iar concursurile ce vor urma va fi unul la Brașov, peste o săptămână voi merge în Japonia și în decembrie chiar de Moș Nicolae, o să am un concurs în Serbia, Campionatele Europene de Cros de seniori. La noi în țară adversarele au fost la anumite probe chiar sunt titulară, mai ales că în vară am reușit să obțin un titlu la proba de 10.000 de metri, deși nu mă așteptam și pe celelalte fete din țară pot să zic că am foarte multe adversare și am foarte mult de învățat de la ele. În vară la cei de la noi din țară am avut o problemă la picior, m-am accidentat și îmi curgea sânge, încercam să le explic, dar nu sau obosit să ia vreo măsură urgentă. Condițiile ultimului concurs la care am participat nu am avut o adversară. A fost o probă în care mă așteptam să câștig, Campionatele Naționale Cupa României, unde am obținut locul I și cu acest rezultat am reușit să mă calific la Campionatele Europene de cros. La concursul din Japonia este un marathon de 42 de km, care împărțit în 3 fete și 3 băieți: 2 fete aleargă 5 km și o fată 7 km, iar băieții, unul 5 km și restul 10 km. Ne dorim să venim cu un loc cât mai fruntaș!”
Dintre concursurile la care atleta sighișoreană, Mădălina Florea a participat amintim: o victorie neașteptată la proba de 10.000 de metri, campioană națională la Campionatele Naționale Seniori, în luna martie a ocupat locul II la Campionatul Balcanic de cros, în vară Mădălina a ocupat titlul de vicecampioană la proba de 5000 de metri și la seniori și tineret, iar în prezent a ocupat locul I cu echipa, în 9 noiembrie locul I la Campionatele Naționale de Cros, ce a rezultat calificare obținută la Campionatele europene.
Ionela Costea – JSR
| |