Spitalul Municipal din Sighișoara încheie anul 2013 cu o serie de lucrări de modernizare, care s-au realizat din bani proveniți de la Consiliul Local și din sponsorizări. Igienizarea clinicilor, sisteme de alimentare cu oxigen și iluminat la patul bolnavului și sisteme de sonorizare. Managerul spitalului spune că pentru anul următor, conducerea spitalului și-a propus să continue lucrările și la restul clinicilor.
Lucrări de igienizare și modernizare a secțiilor
Anul 2013 a însemnat pentru Spitalul din Sighișoara o serie de lucrări de reamenajare și igienizare a unor secții și compartimente. Pentru că se apropiem de finalul anului, conducerea spitalului a tras linie și a dat rezultatul. Cei 150.000 lei, bani de la Primărie, Consiliul Local și sponsorizări, s-au îndreptat către o parte dintre secțiile spitalului. „Pentru obținerea acestor deziderate, noi ne-am propus pentru anul 2013 mai multe lucrări de igienizare și de reamenajare a unor secții și compartimente. Astfel, am beneficiat de susținerea Primăriei și a Consiliului Local, care ne-au alocat de la bugetul local 150.000 lei pentru reparații curente de igienizare. Acești bani s-au îndreptat către Secția Interne împreună cu Compartimentul Cardiologie, Diabetologie și Nefrologie, către Ambulatorul Integrat și către Compartimentul de Radiologie din Ambulatorul Integrat. Cu banii care ne-au mai rămas vom continua lucrările de igienizare la Secția Chirurgie, la Secția Maternitate și să sperăm că din bugetul anului viitor vom obține bani și pentru igienizarea Secție Obstetrică-Ginecologie”, a precizat dr. Aurelia Mașca, managerul Spitalului din Sighișoara. De asemenea, la Secția de Pediatrie s-au achiziționat sisteme alimentare cu oxigen și iluminat la patul bolnavului, dar și un sistem de sonorizare. „În aceste lucrări de modernizare, ne-am bucurat de o sponsorizare din partea firmei Sefar din Sighișoara, care a sponsorizat în Secția Pediatrie sistemele alimentare cu oxigen și iluminat la patul bolnavului, dar și sistemul de sonorizare. Acesta a fost un lucru benefic pentru Spitalul din Sighișoara. La sfârșit de an, din banii rămași intenționăm să achiziționăm monitoare de funcții vitale, calculatoare necesare pentru informatizarea spitalului”, a continuat dr. Aurelia Mașca.
Lucrările vor continua…
Lucrările de modernizare nu se opresc aici. Pentru că în septembrie 2014, Spitalul din Sighișoara dorește să obțină acreditarea, conducerea acestuia va continua lucrările la celelalte secții anul viitor. „În prezent, s-au finalizat lucrările de igienizare la Secția Interne, în Compartimentul de Radiologie și în Ambulatorul Integrat. În paralel cu această lucrare, tot de la bugetul local am beneficiat de bani pentru achiziționarea unui sistem de alimentare cu oxigen la patul bolnavului în toate secțiile și compartimentele spitalului, lucrare care acum se află în derulare și care este în proporție de 70% finalizată. Din venituri proprii ne străduim să continuăm lucrările de iluminat și sonorizare la patul bolnavului. Și aceasta este în proporție de 70-80% finalizată. Cu aceste lucrări sperăm ca până la sfârșitul anului să terminăm ceea ce ne-am propus pentru acest an. Restul secțiilor despre care am vorbit, Secția Obstetrică-Ginecologie, Compartimentul Nou-născuți, Secția Chirurgie, vor intra în reparație anul viitor. Până la sfârșitul acestui an spitalul va fi informatizat complet. Astfel, luna septembrie a anului 2014 vrem să ne prindă cu toate secțiile și compartimentele spitalului igienizate”, a menționat dr. Aurelia Mașca.
Autor: Teodora Mindru
Preluat de pe www.zi-de-zi.ro