În conștiința civică, de ani buni „asigurarea calității educației” presupune, „obligativitatea” de a crea „încrederea” în rândul populației că serviciile educaționale oferite de un furnizor de educație / școală satisfac cerințele de educație conform unor standarde, dovedite prin „plus valoare/valoare adăugată” în rândul populației școlare. Obligativitatea manifestă în anii școlari 2005-2008 pentru „asigurarea calității educației”, devenea oponentul blocajului instituit de teama firească de diferență și schimbare. În perioada respectivă marketingul faptelor în domeniile calității era perceput ca un act de curaj pentru școli, act asumat ca atare în anii școlari următori și de alte școli ce implementau „asigurarea calității educației”.
În lupta dintre tradițional și firescul ce se impunea încetul cu încetul în școli, „asigurarea calității educației” a prins contur, chiar o altă reprezentare. Aceasta deoarece când este vorba de fapte sunt mult mai puține posibilități de a le diferenția. Când este vorba de rezultate și produse ale faptelor, există posibilități multiple, fiecare furnizor de educație/școală putând să își urmeze drumul propus,să își maximizeze rezultatele, să inițieze trasee educaționale cu alte calificări, oferte educaționale autorizate respectiv acreditate.
În perioada actuală în toate aspectele vieții sociale, economice, culturale nu mai este sufficient doar să spui cine ești, ci trebuie să demonstrezi ce ești și ce faci prin fapte concrete și dovezi relevante. Scoala ca sistem deschis preia aceste deziderate din societatea în continuă schimbare.
Verbalizarea implementării „asigurării calității educației” nu mai este suficientă trebuind să fie însoțită de documentare, dovedită prin chestionare, prin analiza dovezilor oferite de furnizorii de educație/școli, prin feedback. Acesta reprezintă saltul realizat de la marketingului emoțiilor la cel al faptelor. Fenomenul este complicat de filtrul cultural al furnizorului de educație/școlii, de cultura instituțională, de mediul cultural din care provin angajații unei școli, de cei ce formează populația școlară, de mentalitățile lor, de cutumele școlii, în condițiile în care „comentariile bat acțiunea”.
În această perioadă se observă, un blocaj și anume cel creat de disproporția dintre cantitatea ideilor și calitatea acțiunilor furnizorilor de educație/școlilor, iar nebunia și curajul implementării sunt plasate la același nivel valoric. Sansa este dată de nevoia de modele și valori pentru care fiecare angajat, școlar/educabil rezonează astfel încât rigorile legilor și standardelor, să fie luate în considerare, iar exemplele de bună practică să fie conștientizate ca diferențiatoare prin „Așa da” sau „Așa nu”.
Un alt blocaj mai atenuat în rețeaua școlară, este cel de a recunoaște valoarea celuilalt. Asta deoarece în societate nu întotdeauna valoarea celuilalt motivează așa cum trebuie în mod real; valoarea celui care a obținut o performanță în loc să-l motiveze pe cel aflat în competiție cu el, să caute mijlocul de a performa, devine echivalentul slabiciunii oponentului competitor motiv pentru care acționează implicit instinctiv, se apară, detestă, contestă, respinge valoarea celuilalt.
Implementarea „asigurării calității în educație” în aceste condiții, prin crearea plus valorii demonstrează că școlile nu se pot egaliza, nu se pot omogeniza în rețeaua școlară, dar pot avea rezultate deosebite. Este o chestiune de emoționalitate care poate să afecteze administrarea dovezilor oferite de școli/furnizori de educație, rezultatele educabililor.
Prin „asigurarea calității educației” se dovedește că omul școlii, educator sau educabil, poate să fie recompensat și motivat când creează valoarea și determină creșterea performanței în societate/comunitate, eliminând superficialitatea, favorizând stimularea căutării permanente, a îmbunătățirii și revizuirii permanente, conectarea la tot ceea ce se întâmplă bun în societate.
Dorina Iosif - formator consilier/evaluator extern ARACIP – pentru JSR
