Sighisoara




Inaugurare la Sefar

24 dec 2013

    Noua hală a firmei Sefar a fost inaugurată marți, 17 decembrie de la ora 9.00. La eveniment au participat reprezentanții din cadrul firmei, angajați cât și oficialități locale, reprezentanți din partea Unității de Pompieri și a Poliției Municipiului. Evenimentul a debutat cu tăierea panglicii. 
După acest moment toți cei prezenți au închinat un pahar de șampanie în cinstea acestei inugurării. Urmând apoi ca invitați să se îndrepte spre Sala de Conferințe unde a fost realizată o prezentare a firmei Sefar, firmă care funcționază dn anul 1830, așadar aceasta se bucură de o activitate industrială de peste 180 de ani. Din anul 2005 fiind prezentă și la Sighișoara, firma dispune de 2200 de angajați și are filiale în 25 de țări pe 5 continente și este lider mondial în producția de țesături monofilament de precizie pentru clienți, iar firele sunt cumpărate de la Monotex și realizate din producție proprie. După această prezentare au fost susținute discursuri de către reprezentanți a firmei Sefar veniți special pentru acest eveniment. Însă au primit și cadouri simbolice cei care au ajutat să existe această clădire astăzi. În cadrul evenimentului a avut loc sfințirea clădirii de către părintele Bruno Frolich și Adrian Dobre. În continuare a urmat un tur special realizat în producție, unde cei prezenți au putut vedea cum se realizează aceste fire și ce fac sighișorenii în câmpul muncii.

Ionela Costea – JSR