Sighisoara




Prefectura punctează în procesul retrocedărilor

4 feb 2014

      Prefectul județului Mureș, Corneliu Grosu, a anunțat marți că instituția sa a reușit să câștige în instanțele de judecată, în ultimul an și jumătate, procese pentru revendicarea a 44.362 hectare de pădure, din totalul de aproape 87.000 de hectare revendicate de urmașii unor familii nobiliare
‘La venirea mea în Prefectură, aveam peste 100.000 de hectare de pădure revendicate – mai ales de pe Valea Mureșului, dar și de pe Valea Gurghiului – din care aproape 87.000 de hectare au fost solicitate, introduse acțiuni în revendicare în instanță de către marile familii de grofi din județul Mureș și nu numai. Momentul de astăzi este plin de satisfacție pentru că am reușit să câștigăm încă aproape 7.300 hectare de pădure, la o instanță din România. Și dacă facem o balanță (…), din cele peste 86.000 ha am câștigat 44.362 de hectare într-un an și jumătate (…) Una dintre cele mai spectaculoase cauze a fost în jurul unei suprafețe de aproximativ 10.000 hectare de pădure, unde casele de avocatură – inclusiv Casa de Avocatură Chiuariu (Tudor Chiuariu, fostul ministru, n.r.) – s-au preocupat într-o manieră extrem de dură de a câștiga și au și câștigat definitiv și irevocabil. Și totuși, împreună cu organele silvice (Direcția Silvică Mureș, n.r.), am reușit să obținem, într-o acțiune în revizuire, anularea hotărârii definitive și irevocabile’, a declarat Corneliu Grosu.
Prefectul de Mureș a susținut că instrumentarea acestor cauze a însemnat ‘o muncă teribilă’ a oamenilor din compartimentul juridic, care au căutat documente probatorii în Arhivele Statului din Cluj, Târgu Mureș, București și în arhivele militare din Pitești, prin care s-a dovedit ‘lipsa de temeinicie, fie a calității de moștenitor, fie a acțiunii de revendicare în sine’.
‘Din păcate, Prefectura a pierdut și aproape 19.500 ha, în sensul că documentele probatorii au convins instanțele că revendicările sunt legale. (…) Mai avem încă pe rol acțiuni pentru încă 22.800 de hectare de pădure în diferite instanțe, unde sperăm să avem aceeași putere de convingere, că nu trebuie să ia altă cale această bogăție, decât acolo unde îi este locul, adică statul român ‘, a susținut Corneliu Grosu.
Potrivit prefectului, acțiunile de retrocedare pe documentele depuse Comisiei Județene pentru cele 100.000 de hectare de pădure au început în urmă cu mulți ani, iar procesele câștigate acum de Instituția Prefectului – Județul Mureș au fost pierdute de această instituție în primă instanță.
‘Procesele pe care noi le-am câștigat au fost pierdute în primă instanță de către Prefectură. Adică suprafața de aproape 100.000 de hectare a fost retrocedată (în primă instanță, n.r.) fie că s-a judecat la Reghin, fie că s-a judecat la Târgu Mureș sau în altă parte. Într-un an și câteva luni nu am făcut altceva decât să dovedim lipsa de temeinicie a hotărârilor primelor instanțe’, a susținut Grosu.
Prefectul a spus că, prin documentele descoperite de angajații Prefecturii Mureș în diverse arhive, s-a reușit să se dovedească faptul că unii se pretindeau moștenitori, când în realitate nu aveau calitatea respectivă.
‘Pe de o parte, cei care s-au pretins moștenitori ai familiilor de grofi, am demonstrat că nu au calitatea pe care legea o cere de a fi moștenitori și, în consecință, de a se substitui celor care în drept ar putea revendica vreodată. Apoi am dovedit faptul că au fost folosite documente de tipul arborelui genealogic fie incomplete, fie denaturate și totuși acceptate de instanțe. Vorbim de revendicări pe temeiul actelor de filiație. Au fost și cazuri în care am găsit fie absenteiști, fie despăgubiți’, a accentuat acesta.
Corneliu Grosu a subliniat că ‘este spectaculoasă această preocupare a unei prefecturi de a apăra patrimoniul silvic al statului’.
‘Cel puțin la noi, la Mureș, denotă o excepțională documentare și pregătire a Compartimentului Juridic (…) Marcăm în activitatea Prefecturii Mureș un nou episod, de data aceasta cu multă satisfacție, din lupta și munca efectivă pe care o ducem în instanțele din România pentru aducerea în proprietatea statului – acolo unde le este locul – a pădurilor județului Mureș, revendicate de marile familii de proprietari de dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial’, a conchis Corneliu Grosu.

preluat de pe www.punctul.ro