Din cele 102 unități administrativ-teritoriale din județul Mureș, 71 au predat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) inventarul prevăzut de Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Principala problemă constatată, în urma inventarierii terenurilor și pădurilor aparținând statului și administrațiilor publice locale, în special în comunele limitrofe orașelor mari, a fost suprapunerea unor suprafețe de terenuri, în sensul existenței mai multor titluri de proprietate pe aceleași parcele, iar problema va trebui soluționată la OCPI. ’Termenul de inventariere a fost stabilit prin Legea 165 pentru 17 decembrie 2013, însă a fost prelungit prin Legea 368/2013 cu încă 180 de zile. Există 71 de localități care au predat către OCPI Mureș documentația întocmită. În urma verificărilor tehnice OCPI va putea da un răspuns dacă inventarele sunt corecte sau nu. În această inventariere au fost probleme legate de lipsa fondurilor necesare angajării unui specialist topograf, primăriile nu au avut calculatoare sau softuri pentru utilizarea programului oferit de OCPI, iar uneori răspunsurile nu au respectat prevederile legii, în sensul comunicării datelor într-un format special etc. (…) Unele comune invocă suprapuneri de terenuri, dar totul depinde de rezultatul OCPI. Singura situație dificilă este cea cu suprapunerile de terenuri’, a declarat vineri Ioana Gabriela Rus, șef serviciu Juridic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Mureș.
Potrivit juristei Prefecturii Mureș, prin Legea 165/16 mai 2013 era instituit un termen de 180 de zile, prin care comisiile constituite în fiecare localitate ar fi trebuit să întocmească situația terenurilor agricole (cu și fără investiții) și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
Până la finalizarea inventarului activitatea comisiilor județene de validare sau invalidare a titlurilor de proprietate a fost suspendată, astfel încât mai pot fi emise doar cele pentru punerea în aplicare a unor sentințe definitive și irevocabile.
Precizăm că unele dintre primăriile situate în zonele limitrofe municipiului Târgu Mureș au anunțat că se confruntă cu grave probleme cadastrale și că nu vor putea finaliza în timp util inventarul prevăzut de Legea 165/2013, a cărui termen a fost prelungit prin Legea 386/2013. ’E o situație jalnică, pe de o parte din cauza faptului că am moștenit o situație foarte urâtă, la concret vorbind în comună lipsesc 300 de hectare de teren. Asta nu înseamnă că cineva le-a luat în spate și a plecat cu ele, ci au fost făcute retrocedări greșite, au fost făcute intabulări una peste cealaltă. (…) Nici până în prezent nu pot face un inventar al terenurilor, pentru că nu există o evidență clară, o grămadă de acte au dispărut de la primărie înainte să ajung, deci procesul de inventariere este foarte greoi și nu văd să-l ajungem la un bun sfârșit’, a declarat Sofalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, localitate situată în imediata vecinătate a municipiului reședință de județ.
Probleme grave cu inventarierea terenurilor există și în comuna Sântana de Mureș, unde, de asemenea, există numeroase suprapuneri la intabulări din cauza retrocedărilor greșite sau abuzive și unde comisia locală de inventariere nu reușește să facă față.
preluat de pe www.punctul.ro