Amplasată la doar patru kilometri sud de centrul municipiului Sighișoara, mănăstirea cu viață de obște, ce poartă hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” (26 octombrie), se înscrie în categoria așezămintelor recent înființate, fără nicio legătură cu vreo mănăstire existentă în aceste locuri în veacurile anterioare, motivul înființării fiind doar dorința credincioșilor din zonă, și a protopopului Ioan Boian.
Istoricul zidirii. Cu toate că Arhiepiscopia Alba-Iuliei și-a dat acceptul privind înființarea vetrei monahale de la Sighișoara, fiind săvârșită și slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru ridicarea bisericii – la 26 octombrie 1997 – în prezența ÎPS Andrei Andreicuț, lucrările efective au fost demarate ceva mai târziu, mai precis după 1998. Până atunci singurul viețuitor al mănăstirii, fratele Zaharia Boitoș, venit de la Frăsinei, nu a reușit să înainteze cu lucrările de construcție datorită condițiilor precare și lipsurilor materiale. În toamna anului 1998 a venit de la mănăstirea Lupșa (jud. Alba) protosinghelul Ghelasie Țepeș, împreună cu alți patru călugări (ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu și fratele Simion), care au dat viață mănăstirii.
Terenul pe care este ridicată mănăstirea a fost donat de familiile Ferezan Aurel și Elena și Botea Maria, astfel încât la sosirea monahilor de la Lupșa s-au început ample lucrări de construcție și amenajare a complexului monahal. Mai întâi s-a amenajat un paraclis la subsolul actualei biserici, necesar pentru oficierea slujbelor. Apoi, între 1999-2000 s-a ridicat corpul de chilii, paraclisul (a cărui slujbă de sfințire a fost oficiată de către ÎPS Andrei – vineri, 10 mai 2002, în Săptămâna Luminată), trapeza și stăreția, pentru ca în 2001 să fie demarată și finalizată zidirea propriu-zisă a bisericii. Pentru anul următor, 2002, reținem finisarea tuturor acestor lucrări, ridicându-se însă și un arhondaric (casă de oaspeți) cu 80 de locuri de cazare, o trapeză mare, clopotnița amplasată în partea de nord-est a complexului monahal, pe sub care se face accesul în incinta mănăstirii, la care desigur pot fi amintite și alte anexe.
Slujba de sfințire a mănăstirii Sighisoara a avut loc în ziua de vineri, 6 mai 2005 – de Izvorul Tămăduirii – fiind săvârșită de ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, însoțit de PS Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix (Vârșeț – Serbia), înconjurați de un sobor de 70 de preoți și diaconi și în prezența a peste 5000 de credincioși veniți de pretutindeni, răspunsurile la strană fiind date de Grupul Psaltic “Nectarie Protopsaltul” din București. Cu această ocazie părintele stareț Ghelasie a fost hirotesit arhimandrit, primind Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată în Patriarhia Română.
Arhitectura și pictura. Biserica a fost construită în stilul cruce greacă înscrisă, cu un mic pridvor deschis la intrare, susținut de doi stâlpi și încoronat de pictura în mozaic a icoanei hramului. În interior remarcăm împărțirea tripartită în pronaos, naos și altar. Astfel, pentru primele două părți, bolta semicilindrică este identică, absidele laterale ale naosului fiind poligonale, în cinci laturi, aceleași caracteristici prezentând și absida altarului. Cupola naosului este susținută de pandantivi, turla cupolei fiind singura ce încoronează lăcașul de cult. Absida altarului este separată de corpul navei prin intermediul catapetesmei sculptate în lemn de stejar, la fel ca și mobilierul interior, de către sculptorul Gheorghe Ursu din Crăcăoani (jud. Neamț).
Pictura, realizată în vara anului 2003 în tehnica fresco, în stil neobizantin, a fost executată de Constantin Bumbu și fiii săi Liviu și Emanuel din Dej, pentru ca mozaicul să fie opera lui Cristian Țighir din Timișoara. În privința mozaicurilor, remarcăm câte două scene pe pereții laterali ai pronaosului, în exterior, Sfântul Nicolae și Sfântul Arhanghel Mihail – în partea de sud, respectiv Sfântul Ghelasie de la Râmeț și Sfântul Arhanghel Gavriil – pe latura de nord. În schimb, în dreptul absidelor au fost alese ca scene: Maica Domnului – pe latura de sud, Iisus Hristos Mare Arhiereu – la absida altarului și Sfântul Ioan Botezătorul – pe latura de nord.
Programul iconografic din interior, extrem de bogat, oferă credinciosului un spectru larg de scene și o paletă coloristică vie, extrem de plăcută. De pildă, pe latura de vest a pronaosului descoperim un adevărat ciclu mariologic: Adormirea Maicii Domnului – în partea superioară, iar în registrul inferior Nașterea Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Apoi pe bolta semicilindrică remarcăm medalioanele consacrate Sfântului Ioan Botezătorul, Maicii Domnului Oranta și Sfintei Treimi de la Stejarul Mamvri, încadrate la rândul lorde câte alte patru medalioane mai mici reprezentând prooroci ai Vechiului Testament și sfinți scriitori de cântări. Conca absidelor laterale și cea a altarului păstrează scenele consacrate pentru aceste spații, la fel ca și celelalte părți constitutive din lăcașul de cult.
O notă aparte are pictura de la baza cupolei, mai precis reprezentările iconografice în spațiul dintre pandantivi. De pildă, între evangheliștii Ioan și Luca apare medalionul Iisus Hristos Emanuel, între Ioan și Matei, Sfânta Mahramă, între Matei și Marcu a fost executată scena Iisus Hristos Înger de Mare Sfat (Isaia 9, 5), pentru ca între evangheliștii Marcu și Luca să fie reprezentată Sfânta Cărămidă (trimitere la pasajul biblic în care se vorbește despre piatra din capul unghiului neluată în seamă de zidari – I Petru 2, 7).
Paraclisul, care poartă hramul „Izvorul Tămăduirii” (vineri în prima săptămână după Paști – Săptămâna Luminată), a fost pictat în anul 2001, tot în stil neobizantin de către Nicolae George Sorin din București, făcând parte din categoria lăcașurilor de cult de tip sală, fără abside laterale, păstrându-se forma de navă, cu altar și naos ușor alungit.
Din anul 1998 slujirea de stareț a fost încredințată Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, fost stareț al mănăstirii Lupșa, fiind în același timp și îndrumătorul unei obști monahale ce numără alți treisprezece viețuitori.
