În perioada 30 septembrie – 3 octombrie, Biroul Regional UNESCO Veneția, împreună cu Ministerul Culturii și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighișoara, al Consiliului Județean Mureș și al Institutului Național al Patrimoniului - va organiza seminarul național „Protejarea patrimoniului mondial: managementul situațiilor de urgență și planificarea turismului durabil în România”.
Se urmărește, astfel, promovarea schimbului de experiență și informații între managerii de situri din regiune, ce va avea ca rezultat cunoașterea aprofundată a arealelor și a potențialelor amenințări cu care se confruntă proprietățile ce aparțin Patrimoniului Mondial al României.
Participanții vor avea, totodată, șansa de a discerne și disemina informațiile asimilate de-a lungul desfășurării seminarului, în mod individual și împreună cu partenerii instituționali, fiind pregătiți să inițieze, la rândul lor, acțiuni de acest gen. România are înscrise în patrimoniul cultural UNESCO 6 elemente – bisericile pictate din nordul Moldovei (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania (1993 și 1999), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), bisericile de Lemn din Maramureș (1999), un element de patrimoniu natural – Delta Dunării (1991), la care se adaugă alte patru obiective de patrimoniu imaterial.
Sursa stire Ziarul Prahova