Sighisoara




Traseul de biciclete din padurea de la Viscri va fi refacut

14 Octombrie 2015

Traseele pentru biciclete, amenajate în această vară prin pădurile din Viscri, ca parte a circuitului prin colinele Transilvaniei, trebuie refăcute, după ce firma care a executat tăierile de igienizare din zonă le-a folosit ca drum forestier, pe care a scos lemnul din pădure. Acum, aceeași firmă s-a oferit să asigure gratuit piatra necesară refacerii traseului și să acopere cheltuielile muncitorilor care vor executa lucrările. 

„Tăierile de igienizare erau absolut necesare“ 

Pe rețelele de socializare au apărut în ultima vreme mai multe imagini care arătau traseele deteriorate de vehiculele de mare tonaj și de buștenii care au fost extrași din pădure. Reprezentanții Fundației ADEPT, una dintre cele care s-a ocupat de amenajarea traseelor, spun că, într-adevăr, acestea au fost grav afectate de lucrările de igienizare, însă în egală măsură au recunoscut că aceste tăieri erau absolut necesare. „Anul trecut, mulți pini au căzut din cauza chiciurii, iar tăierile acestea de igienizare erau absolut necesare. Problema este că s-au folosit aceste trasee amenajate pentru extragerea din pădure a materialului lemnos“, a explicat Cornel Stanciu, de la Fundația ADEPT. Se pare că primarul din comuna Bunești (de care aparține satul Viscri) a recomandat folosirea acestor trasee, avînd în vedere că alternativa ar fi fost folosirea pășunilor de la marginea pădurii. „Primarul le-a recomandat celor de la firma care a făcut igienizarea să folosească acest traseu. Există o rută alternativă, pe pășune, dar proprietarii nu au fost de acord, fiindu-le teamă că vor pierde subvențiile de la APIA (în cazul în care terenul se deteriorează, n.red.). Așa că firma a folosit aproximativ jumătate de kilometru de pistă. Mai mult, după ce au ieșit din pădure, camioanele care transportau buștenii, unele de 40 de tone, au trecut prin satul Viscri, unde drumul nu este făcut pentru a suporta astfel de greutăți și a pentru a absorbi din vibrații“, a mai spus Cornel Stanciu. 

Parte a traseului forestier de biciclete pînă la Sighișoara 

Acum, traseul de biciclete prin pădure va fi reparat, spune reprezentantul ADEPT. Chiar firma care s-a ocupat de extragerea buștenilor din pădure s-a oferit să dea o mînă de ajutor și a adus pietrișul de care este nevoie pe aceste poteci. „Ne-au dat două camioane cu pietriș și vor acoperi și cheltuielile aferente lucrărilor. De asemenea, în fiecare vineri vor elibera pista, astfel încît, în weekend, să poată fi utilizată de turiști. Ni s-a promis că prin pădure și prin sat nu vor mai trece vehicule atît de grele“, a declarat Cornel Stanciu, care a adăugat că lucrările forestiere vor dura pînă la iarnă. Traseul din pădurea de la Viscri face parte dintr-o rețea de aproximativ 70 de kilometri care este în plin proces de amenajare și care va face legătura cu Sighișoara. Pînă acum au fost amenajați peste 50 de kilometri. Lucrările au fost finanțate printr-un grant din fonduri elvețiene.

Sursa Monitorul Express