Producătorul de vase emailate VES Sighișoara (simbol bursier VESY) a numit-o pe Mioara Handaric în funcția de director executiv și președinte al directoratului, ea urmând să-l înlocuiască pe fostul CEO, Alin Sorin Fetiță, care a demisionat. Odată cu promovarea noului director executiv, boardul VES l-a numit pe Horea-Gheorghe Ilea pe poziția rămasă liberă în directorat, a cărei componență este completată de directorul de operațiuni Angelica Stoica.
Mioara Handaric era anterior director de vânzări la VES, dar și membru în boardul Chimica Orăștie (CHII), companie condusă de Fetiță, potrivit ultimelor date disponibile.
Ambele fac parte din grupul Chimsport, controlat de omul de afaceri Alexandru Farcaș, și își folosesc frecvent activele pentru a garanta credite luate de alte societăți din cadrul grupului. Acțiunile VES au crescut de la începutul anului cu 9%, iar compania are o capitalizare de 5 milioane de lei.