Sighisoara




Ambasadorul Confederatiei Elvetiene la Bucuresti Jean-Hubert Lebet Cetatean de Onoare al Sighisoarei

30 Octombrie 2015

Consiliul Local al municipiului Sighișoara a acceptat, joi, cu unanimitate de voturi informarea făcută de viceprimarul Ionel Gavrilă, cu privire la intenția de promovare a unui proiect de hotărâre prin care ambasadorului Confederației Elvețiene la București, Jean-Hubert Lebet, să i se acorde titlul de Cetățean de Onoare al Sighișoarei.

Viceprimarul Ionel Gavrilă a declarat pentru AGERPRES că a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Sighișoara ambasadorului Jean-Hubert Lebet, întrucât diplomatul elvețian a contribuit enorm la creșterea prestigiului cultural al Sighișoarei, prin susținerea nemijlocită a Festivalului Academia Sighișoara, dar și la consolidarea relațiilor culturale, de prietenie și economice dintre România și Elveția.

‘Acest demers se bazează pe numeroasele vizite făcute la Sighișoara de către domnul Ambasador Jean-Hubert Lebet, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Elveției, în data de 1 august, cât și pentru susținerea ‘Academiei Sighișoara’, festival internațional desfășurat cu ajutorul și prin intermediul Contribuției Elveției pentru Uniunea Europeană extinsă, contribuind astfel la consolidarea relațiilor culturale și de prietenie dintre cele două țări. Nu trebuie omis aportul Excelenței Sale adus la consolidarea relațiilor economice între cele două țări (…) Acțiunea de recunoaștere a meritelor deosebite ale unor personalități, care au făcut cunoscut numele municipiului Sighișoara, în țară și străinătate, trebuie marcată, aspect pentru care considerăm oportună acordarea titlului de ‘Cetățean de Onoare al Municipiului Sighișoara’ domnului Ambasador al Elveției în România, Jean-Hubert Lebet’, se arată în informarea prezentată în Consiliul Local Sighișoara.

Sursa Punctul