Sighisoara




Veritas - Spectacol Programul pentru Persoane cu Nevoi Speciale

24 Martie 2016

După îndelungate pregătiri, cu mare nerăbdare și emoții pe măsură, la începutul lunii martie, membrii Clubului “Împreună” care fac parte la Programul pentru Persoane cu Nevoi Speciale au prezentat un mic spectacol denumit: “Să fie pace în lume, între popoare… și în sufletele noastre…”

Asistații au fost deghizați în costume care au reprezentat 16 naționalități diferite (scoțian, chinez, arab, tirolez, eschimos, spaniol, maghiar, roman, ș.a. ) purtând drapelul țării, acompaniați de muzică specifică fiecărei nații, au recitat versuri în accord cu tema și costumul purtat.

Dimineața, spectacolul a fost prezentat participanților la Programul pentru Persoane în Vârstă și copiilor de la Programul pentru Preșcolari, iar după-masa spectacolul a fost prezentat părinților și altor invitați - prieteni ai Fundației Veritas. Avanpremiera a fost mai specială datorită faptului că trei programe diferite s-au întâlnit laolaltă în același loc și au petrecut un timp împreună.