Sighisoara




RadioSon: A fost semnat protocolul între școala din Istanbul și Școala Gimnazială Aurel Mosora din Sighișoara

14 Aprilie 2016

Ceremonie de semnare a protocolului între școala Gimnazială Aurel Mosora și Școala din Istanbul a avut loc la Sala Sander. Vizita face parte dintr-un proiect de parteneriat cu o școală din Istanbul, proiect intitulat „Educația, o cale spre Europa Unită”. Astăzi a fost vizitată cetatea Sighișoara, Primăria, unde delegația au fost întâmpinată de viceprimarul Municipiului Ionel Gavrilă, dar și o vizită la Muzeul de Istorie. De la ora 12.00 a avut loc o întâlnire la Sala Sander. Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, Turcia și România. Directorul școlii gimnaziale Aurel Mosora, Laurențiu Stan a spus despre acest proiect educativ că este organizat pe mai multe paliere și presupune implicare elevilor, profesorilor și autorităților locale.

Profesoara Daniela Ciucan, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect, a mulțumit pentru implicare și a susținut că atunci când i s-a propus acest parteneriat a știut că va fi o mare provocare. Aceasta a mai adăugat că între școala din Istanbul și Sighișoara există elemente comune. În continuare, a fost semnat protocolul internațional și cultural intitulat „Educația, o poartă spre Europa Unită”, iar ambele școli au primit și un memorial în amintirea acestor zile petrecute împreună. 

În partea a doua a evenimentului a fost prezentat un program artistic.

Școala Gimnazială Nr. 117 are o veche colaborare cu Inspectoratul Școlar al Departamentului Kadıköy – Istanbul, începută în 2009, în domeniul Proiectelor Educaționale Interculturale tip Sister Schools.

În luna noiembrie 2013, cu ocazia deplasării la Istanbul a unei delegații din România în cadrul Proiectului „Căi de îmbunătățire a Educației timpurii”, a avut loc o discuție cu inspectorul general adjunct-coordonator de proiecte europene. Acesta a exprimat dorința conducerii Inspectoratului Școlar al Departamentului Kadikoy de a continua și extinde proiectele tip Sister Schools cu instituții de învățământ din București și din țară, atât în domeniul învățământului primar, gimnazial și liceal, precum și în domeniul educației timpurii din grădinițe. Discuții au avut pe tot parcursul anului 2014, via e-mail și Skype. În acest scop, Școala 117 a coagulat un Consorțiu Educațional român-1* care, împreună cu partenerul turc, să deruleze Macroproiectul European denumit: „Educația – o cale spre o Europă unită”, având ca obiectiv principal organizarea unui sistem de Proiecte educaționale interculturale de tip „Sister Schools” între școli și licee din România, respectiv Istanbul, pe perioada anilor școlari 2014-2015 – 2015-2016.

Consorțiul educațional în cauză a fost constituit din:

• Școala Gimnazială Nr. 117, Sector 6 București – Inițiator și Coordonator de proiect;

• Facultatea de Științele Educației, Universitatea Dimitrie Cantemir, București;

• Inspectoratul Școlar al Județului Brașov;

• Școala Gimnazială Ghimbav, jud. Brașov;

• Liceul Andrei Mureșanu, Brașov;

• Școala Gimnazială Aurel Mosora, Sighișoara, Județul Mureș.


Sursa stire RadioSon Sighisoara

Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences