Grădinița particulară din Sighișoara„Sophie’s Kindergarten” a fost în atenția presei județene, care vorbește despre faptul că această grădiniță ar funcționa ilegal. Inspectorul școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale al jud. Mureș este cel care a făcut această afirmație. Directoarea grădiniței neagă, însă, acuzațiile și se declară chiar surprinsă. Însă, ARACIP a publicat lista unităților școlare autorizate și acreditate, la începutul lunii, dar această grădiniță nu se regăsește printre ele.
„Își asumă un risc această doamnă care conduce societatea!”
În cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale, Ioan Macarie, a declarat referitor la Sophie’s Kindergarten: „Paradoxul la această grădiniță este următorul: ea chiar arată foarte bine! La vremea respectivă, când a fost acreditată prima dată, grădinița nu avea resurse umane și cadre didactice titulare. Atunci, lipsea și spațiul de joacă, dar între timp și le-a pus la punct. Ceea ce este și mai grav este că au și școală după școală. Deci, chiar își asumă un risc această doamnă care conduce societatea. Doamne ferește să se întâmple ceva!”
„Eu nu vreau să muncesc ilegal!”
În replică, directoarea grădiniței, Sophie Ilie, ne-a declarat: „A fost un șoc pentru mine când am citit în presă. Vreau să vă spun că de 17 ani sunt în Sighișoara și sunt în evidența lor. Am fost vizitată de către membrii Inspectoratului Școlar. De când m-am mutat într-o locație nouă, a trebuit să fac totul de la zero. Construcția este nouă, respectă normele necesare, e o investiție de aproape 70 de mii de euro. Am vrut să fac ceva frumos pentru copii, pentru Sighișoara. Într-adevăr, după ce a trebuit să obțin o grămadă de autorizații mai trebuie să o primesc pe cea de la Pompieri. Însă, e în curs de obținere. Acum, aștept. Eu nu vreau să muncesc ilegal. Cum să spună așa ceva despre mine? Mâine merg la Inspectorat! Dar, e frustrant că alte grădinițe care au aceste autorizații, nu respectă nici 10% din normele cerute. Eu am tot ce se cere. Păcat că sunt foarte multe răutăți în oraș. Părinții copiilor au fost alături de mine.”
Astazi directorarea gradinitei, Sophie Ilie Giz a publicat pe facebook urmatorul anunt:
"Dragi parinti/Stimati clienti, prieteni,
Ca urmare a informatiilor aparute in presa locala cu privire la ilegalitatea functionarii gradinitei noastre dorim sa va informam ca aceasta “ilegalitate” consta in expirarea unei autorizatii emise de Inspectoratul Scolar Mures, care pe fondul scandalului de la Bucuresti in care este implicata o gradinita particulara, a primit ordin de la Ministerul Educatiei sa publice toate unitatile de invatamant care au situatia incerta.
Am avut discutii chiar astazi cu Dl. Inspector General SOMESAN care ne-a asigurat in continuare de tot sprijinul Inspectoratului Scolar Mures pentru rezolvarea problemei aparute. Inspectoratul cunoaste foarte bine situatia gradinitei noastre, se cunoaste ca personalul este calificat si ca se respecta intocmai programa nationala de invatamant. Deasemenea, chiar in conferinta de presa Dl Inspector Macarie a precizat ca e un paradox ca cea mai frumoasa gradinita din judetul Mures a ajuns sa fie trecuta pe aceasta lista din cauza unor chestiuni care tin de birocratie.
Precum stiti gradinita noastra functioneaza intr-un spatiu nou si adecvat, care a fost laudat in repetate randuri de inspectorii de la Tg. Mures sau Bucuresti care l-au vizitat. Din pacate, pentru constructia noua a fost nevoie sa se elibereze toate avizele necesare desfasurarii activitatii, lucru care in Romania necesita foarte mult timp, si fara de care Ministerul Educatiei nu poate incepe procesul de acreditare.
In momentul de fata gradinita asteapta ultimul aviz, care va fi eliberat in perioada imediat urmatoare. Din acel moment gradinita noastra va depune dosarul pentru acreditare si vom intra din nou “in legalitate”.
In speranta ca aceasta situatie nu v-a spulberat increderea in gradinita si serviciile noastre, va multumim pentru intelegere si va asiguram din nou ca gradinita noastra depune toate eforturile sa rezolve aceasta problema cat mai repede.
Director
Sophie Ilie Giz"
Sursa stire Independentul Sighisorean

Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!