Împătimită a dansului, cum se autodescrie, Luli, așa cum îi spun prietenii apropiați, fosta prim-balerină a Operei Naționale din București, a debutat cu spectacolul „Lacul lebedelor” în dublul rol Odette – Odile, rol pe care l-a interpretat de 400 de ori pe scene din toată țara. Acum, revine în același spectacol pe scena Operei Naționale din Iași în „rolul“ de coregraf.
Pe lângă rolurile în opere precum „Călărețul de aramă”, „Giselle”, „Carmen”, „Romeo și Julieta”, „Don Quijote”, „Floarea de piatră” sau „Frumoasa din pădurea adormită”, balerina Ileana Iliescu a jucat și în filme ca „Veronica se întoarce” (1973), „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), „Praful și aurul scenei” (2002) și în documentarul „Amintiri din anii de aur ai baletului românesc”.
În vara anului 1964 a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.
[...]
- Cum a fost copilăria dumneavoastră? Ce preocupări aveați?
- M-am născut la Sighișoara, în 1937. La trei ani am plecat cu părinții la Brașov. Pe atunci, toate mamele își duceau fetițele la școala de balet. Pe la vârsta de 8 ani, m-a dus și pe mine mama, dar eu nu am fost atrasă la început. În familii, câteodată, părinții le zic fetițelor „hai, dansează puțin pentru musafiri!”. Nu, eu nu am făcut chestia asta niciodată. Eu nici nu dansam prin casă, dar pofta vine mâncând.
Citeste tot articolul in Ziarul Evenimentul