Ne abatem de la drumul principal gratie unui pont primit de la niste prieteni si intram intr-un sat despre care nu stim nimic. Satele se insira unul dupa altul pe sosea, rareori avand ceva care sa iti atraga atentia. Nici aici, in Vadu Crisului, nu parea sa fie vreo exceptie. Totusi, cand aproape ca se termina casele din sat, o tabla ruginita, de pe care abia se mai poate citi scrisul, ne anunta ca am gasit ce cautam: casa lui nenea Petre Hasas, de meserie olar. Da, stiu, pustii cu tablete, smartphone si smartwatch o sa ridice din umeri: “Ce e ala olar si cum se instaleaza aplicatia asta?”. Nenea Petre face oale si ulcioare din ceramica alba. OK. Ceramica alba. Ce stie sa faca ceramica asta alba de e asa de smechera?
Ca doar avem o gramada de olarit si pe la Horezu si pe la Marginea, ca sa dau doar cateva exemple. Da, dar la Horezu e ceramica rosie, iar la Marginea e neagra. Din cate se pare, ceramica alba este nu doar foarte rara, dar si extrem de rezistenta, iar nenea Petre sustine ca mai exista, in afara de Romania, doar in Filipine. Filipine suna foarte exotic si indepartat, iar eu nu il cred chiar fara sa verific, dar povestea suna bine, asa ca o spun si eu mai departe. O sa revin cu verificarile. Se spune ca in Vadu Crisului traditia olaritului cu ceramica alba exista de pe la 1600, iar pana acum vreo 50 de ani erau peste 200 de olari in sat. Astazi mai e doar un olar, nenea Petre. Trage totusi speranta ca fata lui, studenta la Arte Plastice, va vrea sa se intoarca in sat si sa ii duca meseria mai departe.
Citeste tot articolul pe vertizontal.ro
Text & Foto: Radu Sandovici // vertizontal.ro
