Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES a organizat astazi conferința de presă prilejuită de prezentarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului „Cetățenii participă, comunitatea câștigă!”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul programului Fondului ONG în România, cu suma de 66.941,00 Euro.
Obiectivul general al proiectului a fost acela de a contribui la creșterea receptivității și responsabilității aleșilor locali și autorităților publice din localitățile Sighișoara, Târnăveni, Saschiz, Iași, Târgu Frumos, Miroslava, Caransebeș, Oțelu Roșu și Reșița în relația cu cetățenii și organizațiile neguvernamentale.
În cadrul conferinței de presă, au fost prezentate rezultatele obținute după aproape 14 luni de implementare a proiectului: schimbările intervenite la nivelul autorităților publice monitorizate, activitatea celor trei grupuri de inițiativă locală create în cadrul proiectului și modul în care s-a influențat luarea deciziilor la nivel local, dar și informații privind cursul de implicare publică și implicarea cetățenilor participanți la curs.
Sursa stire RadioSon Sighisoara

Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!