Sighisoara




Prințul Charles a inaugurat la Viscri un centru de meșteșuguri tradiționale românești

3 Iunie 2016

După ce s-a întâlnit luni cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Dacian Cioloș, prințul Charles de Wales a plecat către unul din locurile sale preferate din România, satul Viscri din județul Brașov, unde a inaugurat un centru de formare într-un vechi hambar reamenajat.

Imediat după întâlnirea cu oficialii români, moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles a început, ca în fiecare an, o vizită privată la moșiile sale de pe meleagurile transilvănene. După două zile de relaxare la conacul din Valea Zălanului, a mers la Viscri, unde, odată cu aniversarea unui an de la înființarea Fundației Prințul de Wales, a fost inaugurat și un centru de pregătire meșteșugărească.

Acesta este amplasat într-un vechi hambar care a fost transformat, în timp ce vechea casă, proprietatea prințului, a fost extinsă pentru a găzdui ucenici din întreaga țară. În acest an, fundația va oferi 12 cursuri, de care vor beneficia în jur de 150 de persoane din mediul rural, predominant din Transilvania și Moldova.