Sighisoara




Nepatatul - Sapartoc - un articol Revista Sinteza

13 Iunie 2016

Șapartoc, un sat minuscul din nordul Colinelor Transilvaniei, ar putea fi cel mai nepoluat petec de pământ lucrat de mâna omului din Europa.

Este vorba despre Șapartoc. O așezare pierdută, aproape în sens literal, printre dealuri. Niciun drum practicabil nu leagă localitatea de restul lumii. Cu căruța, mașina 4×4, pe bicicletă sau la pas, se poate ajunge la Șapartoc dinspre Sighișoara sau dinspre comuna Albești, de care depinde administrativ. Câteva aspecte naturale, care țin de izolare, și alte câteva, umane, care țin de înapoiere, i-au făcut pe experții Fundației Adept să avanseze ipoteza că Șapartocul este cel mai nepoluat sat din Europei. Nu s-au făcut măsurători în acest scop, iar structurile naționale nu au nicio idee în acest sens, dar există câteva premise empirice rezonabile, care au dus la această concluzie.

„Ne referim la zona Colinelor Transilvaniei, în primul rând. Este foarte puțin poluată de agricultura intensivă și de activitățile industriale. Apoi, ne referim la Șapartoc, ca la un loc aproape lipsit de factorii care duc la poluare. Nu există transport mecanizat. Nu există agricultură mecanizată, doar un singur tractor. Nu există trafic auto deloc”, spune Ben Mehedin,expert al fundației în domeniul lanțurilor alimentare și întreprinderi agricole.

Citeste tot articolul pe Revista Sinteza

Sursa stire si foto Revista Sinteza