Sighisoara




Planul de management pentru Podisul Hartibaciului a fost aprobat de Ministerul Mediului

5 Iulie 2016

Am primit o veste absolut grozavă! Planul de management pentru Podișul Hârtibaciului - destinația ecoturistică Colinele Transilvaniei - a fost aprobat de Ministerul Mediului. Ceea ce înseamnă că a doua cea mai mare arie naturală protejată din țară după Delta Dunării are de acum un plan oficial de măsuri de conservare a naturii, întocmite pe baze științifice, și o direcție de dezoltare armonioasă. Elaborarea acestui Plan a durat 5 ani de zile în care ne-am bucurat de o colaborare frumoasă și fructuoasă cu unii dintre cei mai buni experți și unele dintre cele mai profesioniste organizații din țară. Mulțumim și pe această cale: Tibor Hartel/Remarkable Trees of Romania, Fundatia Adept Transilvania, Mihai Eminescu Trust, Ecotur Sibiu, Propark-Fundatia pentru Arii Protejate și Agenția Regională de Protecție a Mediului Sibiu.

Acum rămâne să ne asigurăm că legislația care oferă protecție pentru Podișul Hârtibaciului și pentru celelalte 582 de arii naturale protejate la nivel european, din țara noastră, rămâne în picioare. Sunt ultimele zile în care mai putem convinge politicienii să nu slăbească legislația: www.wwf.ro/danaturamaitare.

În fotografie: Cața, jud. Brașov. Copyright Sorin Onisor

#‎ColineleTransilvaniei #‎NatureAlert

WWF-România susține astăzi, la Biblioteca Județeană Brașov, un eveniment ce marchează încheierea unuia dintre cele mai mari proiecte de conservare derulate în România, „Pentru natură și comunități locale. Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt”. Acesta s-a desfășurat pe o perioadă de 5 ani, în strânsă colaborare cu câteva dintre cele mai active organizații de conservare a naturii și patrimoniului cultural din Transilvania, și a avut ca scop realizarea unui Plan de management pentru această zonă și crearea bazelor pentru o dezvoltare durabilă, în acord cu cerințele speciilor și habitatelor de importanță europeană ce se găsesc aici.
 
Rezultate importante obținute în cadrul proiectului
 
La momentul demarării proiectului – martie 2011 – în Podișul Hârtibaciului fuseseră desemnate 7 situri Natura 2000 (de importanță europeană) și încă 3 arii naturale protejate la nivel național. Cea mai mare provocare și cel mai important obiectiv a fost inventarierea speciilor și habitatelor de interes european pentru a întocmi un plan de administrare a zonei (Planul de management) care să „reglementeze” modul în care se dezvoltă zona pe viitor. Studiile de teren finalizate în 2014 au arătat că aici există o biodiversitate remarcabilă:
 
- 60% din totalul speciilor de păsări observate în România (aici cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică și de viespar din România; efectivele de huhurez mare, caprimulg, ciocănitoare de stejar, ciocârlie de pădure și sfrâncioc roșiatic sunt și ele cele mai mari comparativ cu celelalte situri din țară, iar populația de cristel de câmp este semnificativă pe plan global)
- circa 600 de specii de fluturi
- 26 de specii de mamifere, între care ursul brun, lupul, vidra
- peste 1.000 de specii de floră, adică circa 30% din flora României
- 18 specii de amfibieni și reptile, țestoasa de apă europeană (pe cale de dispariție) și 180 de specii de coleoptere
- aria este de importanță internațională datorită pășunilor cu arbori bătrâni și pajiștilor de mare întindere, probabil ultimele din Europa, care sunt perfect funcționale din punct de vedere ecologic
- zona cuprinde 60% din suprafața națională a pădurilor cu stejar pufos, precum și păduri dacice de stejar și gorun
 
Planul de management, elaborat în mod participativ (împreună cu experți și prin consultări publice cu comunitățile locale) și acum în curs de aprobare la Ministerul Mediului, trasează o viziune pentru zonă pe termen lung și măsuri concrete de protejare a acestor valori naturale. Planul va fi preluat, spre a fi aplicat, de către administratorul zonei – Administrația Târnava Mare-Hârtibaciu din cadrul Progresul Silvic Sibiu, și oricine va propune proiecte de investiții de interes local sau național va trebui să țină cont de acest cadru și să solicite avizul administratorului. Aici intră proiectele de infrastructură de transport, agricultura, intervenții asupra cursurilor de apă, silvicultura sau turismul.
 
Viziunea experților și a organizațiilor implicate în acest proces este ca zona să reprezinte cel mai atractiv peisaj rural tradițional multicultural din Europa Centrală, în care comunitățile locale mențin cu mândrie peisajul mozaicat cu sate bine întreținute, trăind în principal din produsele locale și serviciile create prin utilizarea resurselor naturale și a valorilor culturale.
 
Principalele măsuri din Planul de management se axează pe:

1. Menținerea peisajului mozaicat, cu păduri, pajiști și fânețe bine gospodărite, pe care se mențin arbori izolați și tufăriș pentru a găzdui speciile care au nevoie de ele.
2. Menținerea procentului actual (30%) de păduri bătrâne de peste 80 de ani, cu suficienți arbori de dimensiuni mari și lemn mort pentru a oferi hrană și adăpost diverselor animale și păsări care depind de aceste elemente.
3. Promovarea valorilor, inclusiv a celor culturale, și stimularea realizării de produse locale și servicii specifice zonei, care să stea la baza dezvoltării durabile a comunităților locale.
 
Alte rezultate
 
Creșterea capacității la nivelul autorităților publice locale și comunicarea cu comunitățile au fost obiective urmărite pe întreaga perioadă de derulare a proiectului, pentru a  se asigura buna implementare a planului de management și pentru ca populația să fie conștientă atât de valorile naturale care-i înconjoară, cât și de necesitatea de a le proteja și de oportunitățile socio-economice la care au acces datorită localizării într-o zonă de interes european.
 
Reprezentanții primăriilor locale au fost instruiți în probleme ce țin de Natura 2000 și pregătiți să sprijine activitățile din planurile de management. Pentru a stimula dezvoltarea durabilă și a reduce riscul adversității comunităților locale față de natură, prin introducerea măsurilor de management a terenurilor, echipa de proiect a întocmit o strategie de vizitare pentru întreaga zonă. A fost dezvoltată o rețea de trasee de drumeție și cicloturism de 230 km și a fost creat cadrul de lucru pentru ca zona să fie desemnată destinație națională de ecoturism. Colinele Transilvaniei, brandul ecoturistic al zonei, a devenit deja cunoscut și este parte din dosarul de „candidatură” al zonei la acest statut.
 
Pentru proprietarii de terenuri au fost elaborate măsuri compensatorii propuse la nivelul Ministerului Mediului, prima dintre cele aprobate fiind măsura de silvo-mediu introdusă în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Aceasta oferă sprijin din fondurile europene pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare de silvo-mediu pentru o perioadă de 5 ani.
 
Pentru fermieri a fost întocmit un ghid pentru accesarea fondurilor europene menite să asigure creșterea viabilității economice a activităților tradiționale. Nu în ultimul rând, echipa de proiect a ținut o strânsă legătură cu școlile din zonă care au fost implicate în concursuri anuale pe teme Natura 2000, cu ieșiri educative în natură, și care au de acum la dispoziție un pachet educațional cu lecții interactive despre speciile și habitatele de interes european.
 
Pentru că s-a constatat un vid informațional privind valorile naturale și beneficiile pe care le-ar putea accesa populația locală, s-a creat o gazetă – Gazeta Natura 2000, cu apariție trimestrială, în care s-au abordat aceste aspecte. Echipa a mai organizat o expoziție foto itinerantă și un pachet de materiale informative, precum fișe cu specii, broșuri, calendare sau orare școlare -  distribuite cu regularitate în tot situl.
 
Proiectul „Pentru natură și comunități locale. Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt” a fost implementat de WWF-România în parteneriat cu Fundația ADEPT, Fundația Mihai Eminescu Trust, Agenția Regională de Protecție a Mediului Sibiu și Ecotur Sibiu. Acesta a fost cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional de Mediu. WWF-România mulțumește public, pe această cale, tuturor partenerilor pentru colaborarea fructuoasă și rezultatele frumoase obținute împreună. Aceste rezultate vor fi valorificate mai departe în activitatea organizației în această zonă, pentru a întări modelul de dezvoltare ce se conturează aici. Mai multe informații despre proiect și zonă: www.natura2000transilvania.ro.

Sursa WWF Romania